Croaţia, mon amour...

Autostrăzile line, peisajul de poveste şi preţul rezonabil mi-au spulberat prejudecăţile despre coasta dalmată. Fără exagerare, unele locuri ar putea intra uşor în categoria "Raiul pe pământ".

Am auzit multe lucruri frumoase despre litoralul croat. Imaginile de pe internet nu m-au convins totuşi să mă aventurez până în această vară pe coasta dalmată. Fusese şi războiul din fosta Iugoslavie, la finalul căruia se născuse o oarecare antipatie faţă de croaţi. Nu uitasem nici ce au păţit românii care au vrut să meargă la Ljubljana în 2001, la acel nenorocit de baraj cu Slovenia, pierdut de naţionala lui Gică Hagi. Vameşii croaţi acordau liberă trecere românilor doar dacă le plăceau feţele lor. Cu zâmbetul pe buze, n-am să uit asta, au despărţit un cuplu! El a trecut în Croaţia, ea nu... Vremurile s-au schimbat însă. După ruperea de Iugoslavia, Croaţia a început o ofensivă turistică puternică, coasta de la Marea Adriatică, plină de istorie şi locuri de o frumuseţe rară, a fost luată cu asalt, mai abitir decât până atunci. Turişti din toată lumea vin pe cei aproape 1.000 de kilometri cât măsoară coasta dalmată, pentru a-şi petrece vacanţele. Belgrad, oraş sufocat de noxe După o perioadă de tatonare a ofertelor online, am ales să mergem pe insula Ciovo, la vreo 20 de kilometri nord de Split. Pentru doi adulţi şi doi copii, preţul unui apartament într-o vilă a fost de 360 de euro. Pentru un sejur de şapte zile! Oferta celor de la "InterChalet.com" pentru familii este ideală. N-am ales întâmplător Ciovo. În drumul spre insulă, am decis să ne oprim şi la Plitvicka Jezera, o rezervaţie naturală, aflată undeva la graniţa cu Bosnia. Citisem pe forumuri că dacă ajungi în Croaţia şi nu ai vizitat Plitvicka Jezera, înseamnă că ai fost degeaba prin zonă. Şi am pornit la drum. Odată ce am părăsit România, pe la Porţile de Fier, pentru că am vrut să revedem Belgradul, am scăpat de aglo­me­raţie, de câini vagabonzi şi de şoferi agresivi. În plus, clisura Dunării, văzută de pe malul sârbesc, este incredibil de frumoasă. După câteva ore, cu harta pe genunchi, am ajuns la Belgrad. Oraş superb, încărcat de istorie, dar intoxicat de gazele maşinilor non-euro. Traversând Serbia, te întrebi inevitabil cum de au putut aceşti oameni să supravieţuiască istoriei recente, plină de privaţiuni, embar­gouri şi antipatie. "Ne-am ajutat unii pe alţii", mi-a răspuns, la ultima vizită, un sârb cu părul cărunt. Din centrul Belgradului până la Split mergi doar pe autostradă. Simţi că tră­ieşti! Maşina la fel. Până la ieşirea din Serbia, urmăreşti doar "E 70". Pe niciun indicator nu scrie "Croaţia" ori "Zagreb". Au şi sârbii orgoliul lor! Raiul de pe Pământ După Zagreb, am lăsat autostrada şi ne-am îndreptat spre Plitvicka Jezera. Erau indicatoare peste tot. Rezervaţia este protejată de UNESCO şi e Raiul pe pământ. Fără nicio exagerare. O mulţime de pensiuni, aflate în satele din jurul rezervaţiei îşi aşteaptă oaspeţii. Cu 50-60 de euro pe noapte poţi sta în condiţii mai mult decât bune. Cu cât te apropi de Plitvicka Jezera, preţul însă creşte. Benzina are preţul celei de la noi Timp de 6-8-10 ore, în funcţie de traseu, Plitvicka Jezera se deschide ca o carte. Lacuri limpezi, de culori diferite, în funcţie de roca de pe fundul lor, cascade decupate parcă din basmele copilăriei, vegetaţie lăsată să crească liberă şi o organizare a parcului ireproşabilă te fac să uiţi de necazuri. Îţi aminteşti însă, brusc, de câte locuri frumoase are şi România, dar nimeni nu e interesat să le facă cunoscute şi să le îngrijească. Intrarea pentru un adult costă la Plitvicka Jezera fix 110 kuna, aproximativ 15 euro (un euro=7,3 kuna), iar un prânz în interiorul rezervaţiei te duce la 6-7 euro de persoană. După o zi şi jumătate, plecăm spre Trogir, oraşul vecin cu insula Ciovo. Era să uit! Benzina costă atât la sârbi, cât şi la croaţi, la fel ca în România. După aproximativ 100 de kilometri de la plearea din Plitvicka Jezera, revenim pe autostrada Zagreb-Split. E uluitor cum oamenii au reuşit să construiască autostrăzi în zone în care la noi nu s-ar face nici măcar studiu de fezabilitate. Plaja de piatră Am ajuns la Trogir. În dreapta se vede Kamerlengo Castle, construcţie din secolul XV. Orăşelul e parcă decupat din Evul Mediu. La figurat, bineînţeles. Trecem un mic pod şi păşim pe insula Ciovo. Găsim, după căutări asidue, din cauza străduţelor extrem de mici, destinaţia. O casă cu două etaje, aparţinând unui cuplu trecut de prima tinereţe. Stau aici din mai şi până în octom­brie. "Apoi, plecăm în Australia, la fata noastră", ne explică doamna Veronica. Grătar în curte, la liber, internet pentru 5 euro, apartamentul dotat cu tot ceea ce şi-ar dori cineva. Lipseşte doar maşina de spălat! Dăm fuga la plajă. Chiar doream să vedem cum arată o plajă fără nisip, aşa cum văzusem doar în poze şi în documentare. Tot de pe forumuri fusesem avertizaţi că trebuie să ne luăm încălţări speciale. Am venit cu ele de acasă, dar bazarurile sunt pline. Pe Ciovo, nici picior de român. Nu se aud manele, nu se strigă, nu se urlă. Cehi, slovaci, polonezi, câţiva unguri. Pe seama ultimilor chiar am glumit: "Sunt din Ardeal, dar ne-au auzit vorbind româneşte şi au dat-o pe maghiară!" Croaţia nu e ieftină! Dar dacă te organizezi, poţi să ieşi bine şi să-ţi doreşti să te întorci şi în anii care urmează, ori să recomanzi această destinaţie. Insula Ciovo, Trogirul şi împrejurimile sunt înţesate de supermarketuri de unde te poţi aproviziona din belşug. Asta nu înseamnă că ai interzis la terasele sau la restaurantele pe care le găseşti la tot pasul. O masă în patru te poate costa 30 de euro, ceea ce nu chiar atât de rău. 19 ore de drum spre Bucureşti După şapte zile, prea puţine parcă, copiii pleacă nebronzaţi! Au stat toată ziua în apă, căutând crabi, peşti, arici de mare şi alte vietăţi marine în apa limpede a Adriaticii. Am prins drag până şi de plaja plină de piatră a Dalmaţiei. Am plecat spre casă, tot prin Serbia.  După 19 ore de drum, fără oprire de această dată, am ajuns la Bucureşti. Deschid televizorul. Sunt ştiri. Aflăm că litoralul românesc a fost invadat de alge, de mitocani şi de manelişti. Mulţi români spun că nu au alternativă la litoralul românesc. Alţii afirmă că merg din comoditate, unii din obişnuinţă. Să fie sănătoşi!