Croaţia, eliminată de la Euro 2012. Antrenorul ex-iugoslavilor e mulţumit
- Sorin Breazu
- 19 iunie 2012, 08:56
Cu toate că mulţi prevedeau o remiză cu multe goluri, rezultatat care ar fi calificat şi Spania şi Croaţia în sferturile de finală de la Euro 2012, ibericii şi-au respectat blazonul şi au învins formaţia ex-iugoslavă cu 1-0.
Slaven Bilici, antrenorul Croaţiei, care şi-a încheiat mandatul aseară, el urmând să preia formaţia Lokomotiv Moscova, susţine că a avut 11 eroi pe teren şi că nu ar schimba nimic din campania de la Euro 2012.
"Nu aş schimba nimic. Tot ce am făcut a fost foarte bine. Planul era excelent. Ştiam că aveam o şansă să dăm lovitura dacă rezultatul rămâne 0-0. Am avut 11 eroi pe teren, iar Luka Modrici a fost fascinant, atât în atac, cât şi în apărare", a spus Bilici, omul care a ghidat Croaţia şi spre sferturile de finală la Euro 2008.
"Au fost câteva greşeli de arbitraj, însă acum nu se mai poate face nimic. Cred că meritam un penalty la un fault asupra lui Corluka. Casillas a fost genial, dar nici asta nu e o surpriză", a mai spus Bilici, care a adăugat: "Nu e stilul meu să ţin discursuri de adio. Am făcut o treabă bună aici, iar echipa a atins un nivel foarte ridicat. Cred că peste doi ani, această echipă îşi va atinge punctul maxim".