În noaptea de duminică spre luni, liberalii de la FDP au anunțat eșecul negocierilor conduse de Angela Merkel pentru formarea unei coaliții guvernamentale.
„Mai bine să nu guvernezi, decât să guvernezi prost”, a conchis liderul liberal Christian Lindner. „După săptămâni întregi de negocieri, aven în fața noastră o agendă plină de contradicții, de întrebări fără răspuns și de conflicte potențiale.”
Cele trei partide, care urmăreau să facă o coaliție botezată „Jamaica”, datorită faptului că cele trei culori ale lor sunt cele ale statului caraibian, s-au poticnit mai ales la două subiecte majore: imigrația și energia.
Retragerea liberalilor de la discuții a stârnit nemulțumirea celorlalte tabere, creștin-democrații lui Merkel și Verzii. „Comportamment populist”, a comentat un ecologist. „Punere în scenă mediatică”, a declarat un membru al CDU.
„Deplâng faptul că nu am putu găsi o soluție comună”, a declarat Merkel însăși, care a promis că „va face totul pentru ca țara să fie guvernată în săptămânile ce vor urma.”
Eșecul estee usturător pentru cea care urmărea să obțină al patrulea mandat de cancelară. Cu doar 32,9% în alegerile din septembrie, adică cel mai prost rezultat al CDU din 1949 încoace, Merkel are foarte puține opțiuni. Ei îi va fi foarte greu să-și convingă interlocutorii să revină la masa negocierilor. Și nici nu are mijloacele de a determina social-democrații să accepte o mare coaliție cu ea.
Bătut sever în alegerile generale, Martin Schulz a declarat în repetate rânduri că va refuza orice participare la guvernare alături de creștin-democrați.
Ceea ce duce la o soluție forțată: noi alegeri.
Președintele federal Frank Walter Steinmeier avertiza însă duminică seara împotriva unei asemenea posibilități: „asumarea responsabilităților nu trebuie să însemne a le da înapoi în mâinile alegătorilor”.
Pe de altă parte, un guvern minoritar, deși teoretic posibil, nu este o soluție în practica instituțională din Germania.