Pentru a soluționa criza din piața imobiliară, Grecia a introdus condiții noi în progamul „viza de aur”, program care permite cetățenilor non-europene să obțină permise de ședere în schimbul investițiilor în proprietăți imobiliare.
Grecia, probleme cu piața imobiliară
Autoritățile din Grecia au prezentat un set de măsuri prin care valoarea investițiilor acceptate în programul „viza de aur” a fost majorată de la 250.000 la 800.00 de euro. Programul a fost lansat în 2014, moment la care prețul imobilelor a scăzut semnificativ din cauza crizei grecești.
În zonele intens populare cum sunt Attica, Salonic, Mikonos, Santorini sau alte insule cu o populație de peste 3.100 de locuitori, pragul investițiilor a fost stabilit la 800.000 de euro.
Ministrul de finanțe, Costis Hatzidakis a precizat că „aceste măsuri fac parte din politica guvernamentală în domeniul locuinţelor, care urmăreşte, în cooperare cu sectorul privat, să asigure locuinţe de calitate şi la preţuri accesibile pentru toţi cetăţenii, ţinând cont de necesitatea de a continua investiţiile în condiţii mai echilibrate''.
Număr record pentru permisele de ședere
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Migrației, recordul de cereri sau de prelungiri pentru permisele de ședere a fost atins în 2023, când s-au înregistrat 10.214 de solicitări de obținere sau prelungire a programului „viza de aur”. Anul trecut Grecia a acordat puțin peste 5.799 de vize, în valoare totală de un miliard de euro.
Măsura Guvernului grec a atras critici din partea investitorilor. Asociația elenă a Societăților și Întreprinderilor cu Răspundere Limitată a declarat că modificări vor genera conscecințe dramatice pentru investiții. Banca Cetrală a anuțat că prețul chiriilor a crescut în ultimii 10 ani cu 20%. De când Grecia a ieșit oficial din criza economică puterea de cumpărare a gospodăriilor a scăzut.
Grecia înăsprește condițiile de acordare a „vizelor de aur”
Pentra combate criza imobiliară, Ministrul de Finanțe a introdus măsuri favorabile pentru transformarea clădirilor în spații rezidențiale, cu scopul de a proteja clădirile istorice, și pentru a limita închirierea pe termen scurt a proprietăților obținute prin proiectul „viza de aur”.
Autoritățile din Grecia au acordat aproximativ 20.000 de permise de ședere permanentă pentru investitorii turci, chinezi sau israelieni. Programe similare au fost implementate și de alte state europene afectate de criză. Cipru, Spania sau Portugalia au recurs la măsuri similare pentru a atrage cât mai multe investiții. Astfel, cetățenii non-UE își pot opține dreptul de ședere în UE respectiv Schengen, potrivit Agerpres.