Din cauza crizei financiare, grecii au ajuns să nu își mai poată permite să-și crească copiii. Tot mai multe familii ajung să îi abandoneze pe micuți în grădinițe sau în centrele speciale pentru săraci.
Cu doar câteva săptămâni înainte de Crăciun, educatoarea unei grădinițe din Atena a găsit asupra unei fetițe de patru ani un bilet cu mesajul următor:”Nu voi mai veni să o iau pe Ana astăzi pentru că nu îmi mai permit să am grijă de ea. Vă rog din suflet, aveți grijă de ea. Îmi pare rău. Mama”, relatează BBC.
De asemenea, Părintele Antonios, care conduce un centru pentru săraci, tot în Atena, a găsit, numai în ultimele două luni, pe treptele de la intrare, patru copii, inclusiv un bebeluș de câteva zile.
Unul dintre micuții ajunși în grija Părintelui Antonios este Natașa, o fetiță de doi ani, abandonată de mama sa în urmă cu doar câteva săptămâni. Femeia le-a spus celor de la centru că este șomeră și nu are casă, după care pur și simplu a fugit, lăsându-și fetița la ușă. ”În ultimul an, am avut sute de cazuri de părinți care și-au lăsat copiii cu noi pentru că ne cunosc și au încredere. Toți ne spuneau că nu mai au bani sau mâncare sau un acoperiș deasupra capului, iar speranța lor era că noi le putem oferi copiilor lor aceste lucruri”, a povestit Părintele Antonios.
Un alt caz este cel al unui cuplu de tineri care a ajuns să ceară ajutorul unui centru de caritate după ce micuții lor gemeni au fost internați cu malnutriție pentru că mama lor era malnutrită și nu putea să îi alăpteze.
Cazuri de acest gen șochează opinia publică din Grecia, țară în care legăturile familiare sunt foarte puternice, iar ideea că unele familii nu își pot crește copiii este aproape de neconceput.
În trecut, centre sociale precum ”SOS Copiii Satelor” luau în grijă copii cu probleme grave în familie, cum ar fi dependența de droguri sau alcool. Acum însă, principalul motiv pentru care micuții ajung aici este sărăcia. Un alt centru social, care până mai ieri se ocupa de cazurile copiilor abuzați în familie, a ajuns acum să adăpostească nevoiașii Atenei. Dacă 2011 a fost un an dificil, 2012 se anunță și mai greu de suportat pentru greci. În condiţiile în care situaţia ţării nu s-a îmbunătăţit, iar criza datoriilor din zona euro riscă să se răspândească dramatic, pe greci îi așteaptă tăieri ale pensiilor, eliminarea scutirilor fiscale şi noi impozite pe proprietate.