Criză fără precedent! Atacurile din Arabia Saudită înfundă pompele de petrol

Criză fără precedent! Atacurile din Arabia Saudită înfundă pompele de petrol

Încă de la primele ore ale dimineţii, preţul petrolului a explodat pe piaţa din Statele Unite.

Experţii, citaţi de CNN, estimează o creştere fulminantă a preţului barilului de ţiţei, cu 11 procente. Totodată, se preconizează că efectele atacului din Orientul Mijlociu vor fi devastatoare şi vor avea unde de şoc care se vor resimţi în buzunarele consumatorilor de rând: preţul benzinei va creşte cu peste 9% în perioada imediat următoare.

Tom Kloza, analist la Oil Price Information Service, monitorizează constant fluctuaţiile pieţei şi crede că SUA se confruntă cu una dintre cele mai mari crize după uraganul Katrina, care a devastat coasta Golfului Mexic şi în special oraşul New Orleans, în august 2005. "Aşa cum ne-a bântuit după Katrina săptămâni şi luni la rând, aşa se va întâmpla şi acum", a declarat Kloza cu pesimism, în condiţiile în care America pierde, în medie, 5,7 milioane de barili de petrol pe zi în urma atacurilor din Arabia Saudită, fiind de altfel cea mai mare criză a petrolului din istorie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sâmbătă noaptea, milițiile Houthi din Yemen au atacat cu dronele două rafinării din Arabia Saudită, atac ce a produs perturbări majore ale producției și exporturilor. Surse citate de Reuters susțin că producția a fost redusă la jumătate. De altfel, imediat după incident, autorităţile saudite au suspendat provizoriu producţia la siturile Abqaiq şi Khurais. Se estimează că producția va reveni la nivelul inițial în câteva zile.