Criza economică, tot mai aproape. Peste jumătate din angajații din România vor fi afectați

Criza economică, tot mai aproape. Peste jumătate din angajații din România vor fi afectațiSursa foto: Arhiva EvZ

Războiul de la graniță și derapajul bugetar vor afecta anul viitor microintreprinderile, dacă statul român va strânge și mai mult cureaua pentru a corecta deficitul. Specialiștii atrag atenția asupra faptului că IMM-urile realizează 45% din cifra de afaceri din economie.

„Coloana vertebrală” a economiei

Liviu Deceanu, profesor la Universitatea Babeş Bolayi din Cluj-Napoca, spune că evantualele schimbări de fiscalitate "vor strangula şi mai mult mediul de afaceri".

"IMM-urile reprezintă în mai toate ţările coloana vertebrală a economiei, dacă nu le sprijinim cred că toată lumea va avea de suferit”, a declarat Liviu Deceanu pentru Ziarul Financiar.

El consideră că microintreprinderile reprezintă „coloana vertebrală” a economiei.

Economie

Economie. Sursă: Arhivă EVZ

Problema războiului de la graniță

O altă mare problemă cu care se vor confrunta IMM-urile în anul viitor este contextul geopolitic internaţional.

Liviu Deceanu spune că războiul, care aduce cu sine perturbarea lanţurilor de aprovizionare şi un viitor incert, "lovește direct în micile afaceri, activitatea economică, în planurile de viitor şi în toate aspectele privind businessul".

Dacă IMM-urile şi antreprenorii mici vor fi lovite de această perturbare, România ar putea avea o problemă.

"Trebuie să recunoaştem ce se întâmplă la nivel internaţional şi la nivel european. O altă problemă este războiul de la graniţă cu care ne-am obişnuit, deşi nu e normal. Trebuie să înceteze într-o formă convenabilă, astfel încât să avem parte de o linişte absolut necesară pentru derularea unei activităţi economimce în mod normal”, a mai spus Deceanu.

IMM-urile, profit superior

În România funcționează, în acest moment, peste 900.000 de companii din indistria mică și mijlocie care aduc 45% din buget și plătesc salariile a peste 64% din angajaţii din economie.

Potrivit datelor Registrului Comerţului, companiile mari aduc restul banilor.

Dar IMM-urile au realizat un profit de de 163 miliarde lei, mai mare decât cel al marilor companii, care a fost de 103 miliarde.