Actuala criză ruso-ucraineană reprezintă și un efect al relațiilor mult mai complicate decât par, dintre Rusia și China. Asta pentru că putem spune astăzi că trăim într-o Mioriță geopolitică în care niciunul dintre cei trei baci globali (SUA, Rusia și China) nu poate dovedi de unul singur pe ceilalți, cum niciunul nu-și poate refuza confruntarea - aceasta fiind o fatalitate a istoriei.
Ori, în ciuda evidentei apropieri dintre Moscova și Beijing, Rusia este în realitate departe de a-și alege partenerul alături de care să joace confruntarea secolului, miza, dar și inerente opreliști de ordin economic, dar mai ales ideologic, obligând-o la o mimare a dezinteresului pentru chestiune, dezinteres ce se va întinde cel mai probabil pe toată perioada acestui deceniu, interval de timp în care lumea se va menține multipolară.
În această cheie putem descifra și actuala criză ruso-ucraineană, care poate fi un pretext suficient de zgomotos pentru a fi auzit de acele urechi de la Washington asurzite de conflictele Războiul Rece: Rusia ar putea încerca în aceste zile să își negocieze nu doar obsesivul tampon geografic de la marginea granițelor sale occidentale, ci mai ales un fabulos tampon temporal, care să-i asigure timpul necesar pentru o posibilă pivotare cât mai lipsită de incidente spre ceea ce, pe meleagurile dambovițene, numim azi cu malițiozitate ,,echipa câștigătoare’’.
Desigur, mulți pot acum califica drept excentrică ideea unei răciri a relațiilor dintre Rusia și China, trecând cu vederea că asemenea temperaturi diplomatice în general pot fi atinse nu cu anii, ci cu deceniile.
Ba încă aceștia pot aduce nenumărate argumente în defavoarea acestei idei: după anexarea Crimeii din 2014, care a marcat declinul relațiilor Moscovei cu capitalele occidentale, China a preluat rolul de investitor atotcuprinzător în Rusia, alocând sume uriașe pentru o imensitate de proiecte rusești, în special din zona infrastructurii și agriculturii, exportul de resurse enegetice și armament al Rusiei către China a crescut de asemenea în mod radical, apoi Beijingul a recunoscut inițiativa Moscovei (Uniunea Economică Euroasiatică) drept complementară a propriei inițiative (Belt and Road), cele două state cooperând inclusiv pentru construcția unei stații lunare care din anul 2035 va începe exploatarea minereurilor rare de pe satelitul natural al Pământului.
Mai presus de toate, cuvintele recente ale președintelui Putin de la conferința sa de presă anuală (23 decembrie 2021), par a spune totul: între China și Rusia s-a creat ”un parteneriat absolut atotcuprinzător cu caracter strategic” – însă oare această afirmație nu poate fi și o aluzie pe care am socoti-o că valorează cam cât o mie de bătăi pe șa, pentru a pricepe câte ceva, în al doisprezecelea ceas geopolitic, și mustangul american?
Căci, în pofida tuturor realităților menționate mai sus, China nu este un partener lesne de digerat de către ruși, asta dacă ne gândim doar că în vara anului 2020 aceasta nu s-a jenat să ceară intempestiv Rusiei să înceteze exporarea zăcămintelor offshore din largul Vietnamului. Iar despre China putem avea o singură certitudine: indiferent cum și cât, ea doar va crește. Și este imposibil ca această creștere să nu genereze în timp o amplificare a temerilor Moscovei față de relația sa cu Beijingul, iar noi, vesticii, am deveni strategi ai autismului dacă nu am încerca să exploatăm diplomatic o asemenea stare de fapt, folosindu-ne chiar de actuala criză uncaineană pentru a iniția absolut necesarele discuții de explorare și clarificare cu Rusia.
Evident, convorbirile pe această tema cu rușii ar putea fi dificile și vor presupune o deosebită prudență, fiind limpede că Moscova a luat inițiativa negocierilor, iar în prima sa mutare este inclusă problematica est-europeană. Este însă important să înțelegem că viitoarele negocieri SUA-Rusia trebuie să transcende spațiul est-european, iar americanii, având în vedere miza globală și dușmanul lor de mâine, cel mai probabil vor face concesii, fapt ce nu va putea fi pe placul unor anumite țări est-europene, printre care se numără și România. De altfel, încrederea într-o evoluție pozitivă a negocierilor deja l-a făcut pe președintele Putin să afirme la conferința de presă amintită mai sus că: “vedem o reacție pozitivă. Partenerii americani ne spun că sunt gata să începem să discutăm pe baza propunerilor trimise de MAE Rus la Washington”.
În altă ordine de idei, nu este totuși cazul să ne lamentăm de posibilitatea apariției unei eventuale Ialta 2.0, cu înțelegeri stricte valabile pentru tot spațiul est-european, asta chiar și numai pentru faptul că președintele Biden nu se poate aventura prea departe în afara campaniei electorale care l-a adus la Casa Albă, și în care a atacat din belșug atitudinea așa-zis amabilă a lui Trump față de Putin. Worst-case scenario, negocierile SUA - Rusia vor deschide probabil o cale prin care Ucraina, într-un viitor nu foarte apropiat, va avea un alt teritoriu decât cel cunoscut azi, ca să nu mai vorbim de faptul că în această țară nu vor avea voie să funcționeze birourile de marketing ale Raytheon si Lockheed Martin.
Așadar, de voie, de nevoie, diplomația SUA va fi forțată să se întoarcă la pragmatismul kissingerian și să adopte în privința Rusiei aceeași politică pe care a adoptat-o - ce ironie! - față de China în timpul Războiului Rece, evident, cu toate opreliștile generate de amintirile mai puțin plăcute pe care Moscova și Washingtonul le au împreună. În această logică, nu ar fi de mirare ca în următorii ani SUA să acorde Rusiei și un spațiu de manevră foarte bine calculat în anumite tehnologii în care China este azi superioară Rusiei.
Nu este o decizie ce poate fi ușor de înțeles la prima vedere, însă stoparea investițiilor occidentale în economia rusă a fost în realitate o chestiune ce i-a bucurat doar pe cei ce nu pot privi dincolo de ziua de mâine. Pe termen lung, această decizie nu făcut altceva decât să oblige la o și mai mare apropiere a Rusiei față de China, iar continuarea acestei politici va duce la topirea acestor două țări într-un Borg ideologic împotriva căruia orice viitoare rezistență a Vestului va fi futilă: dacă vom vrea să câștigăm următorul conflict mondial, va trebui să ne pregătim pentru el cu ajutorul rațiunii, nu prin sentimentele strânse din războiul trecut, oricât ar fi fost el de dureros și Rece.