CRIZA DIN UCRAINA. Petro Poroşenko salută un armistiţiu "real", după 24 de ore fără incidente

CRIZA DIN UCRAINA. Petro Poroşenko salută un armistiţiu "real", după 24 de ore fără incidente

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a salutat vineri un armistiţiu "real" în Ucraina, după 24 de ore fără incidente, pentru prima dată în ultimele şapte luni, dar a recunoscut că situaţia rămâne foarte fragilă, scrie AFP.

"Am informaţii pozitive. Astăzi (vineri), marcăm primele 24 de ore, după şapte luni (...), în care am avut un armistiţiu real în Ucraina", a declarat Petro Poroşenko în cursul unei vizite oficiale în Australia.

"Nu vă puteţi imagina cât de important este pentru mine. Este pentru prima dată când nu sunt anunţat că un soldat ucrainean a fost ucis sau rănit în timpul nopţii", a adăugat el.

Armistiţiul decretat marţi în estul Ucrainei - al patrulea în opt luni - părea serios ameninţat la două zile după intrarea sa în vigoare, atunci când armata a anunţat joi că trei soldaţi au fost ucişi ori răniţi în 24 de ore.

Potrivit preşedintelui ucrainean, ulterior însă nu s-au mai înregistrat morţi sau răniţi. "Totul rămâne atât de fragil", a admis Petro Poroşenko.

În cursul acestei săptămâni, la Minsk erau aşteptate să se desfăşoare noi negocieri de pace, pentru a găsi un acord de încetare a focului mai durabil în conflictul soldat din aprilie cu peste 4.300 de morţi. Ele au fost însă amânate, fără să fie anunţată vreo dată pentru reluarea lor, relatează Agerpres.