Noi confruntări au avut loc în noaptea de marți spre miercuri la Slaviansk, în regiunea Donețk din estul Ucrainei, unde duminică s-a desfășurat un referendum asupra independenței.
Autoproclamatul primar din Slaviansk, Viaceslav Ponomarev, a anunțat, potrivit Interfax, că opt militari ucraineni au fost uciși în aceste confruntări și alți șapte au fost răniți. Potrivit lui Ponomarev, victime sunt și în rândul milițiilor separatiste, fără a indica însă numărul acestora.
Marți luptele între forțele ucrainene și separatiștii proruși s-au soldat, după cum a anunțat Ministerul ucrainean al Apărării, cu șase morți în rândul militarilor ucraineni.
Șeful administrației prezidențiale de la Kiev, Serghei Pașinski, anunța duminică faptul că operațiunea lansată de forțele ucrainene la Slaviansk și în alte orașe din regiunea Donețk a intrat în faza finală.
Președintele interimar ucrainean Oleksandr Turcinov preciza marți că operațiunea specială a forțelor ucrainene în estul Ucrainei va continua, amenințându-i, în același timp, cu urmărirea penală pe organizatorii așa-ziselor referendumuri pentru independența regiunilor Donețk și Lugansk, referendumuri nerecunoscute de comunitatea internațională.