Președintele ucrainean Petro Poroșenko a ordonat guvernului său să pregătească eventuala închidere temporară a graniței Ucrainei cu Rusia, care se întinde pe o lungime pe 2.300 de km. Potrivit agenţiei de presă ucraineană Unian, decretul prezidențial privind închiderea graniței a intrat în vigoare de la miezul nopții. De altfel președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a anunțat că urmează să prezinte joi un vast plan social și de reforme economice care să permită fostei republici sovietice să-și depună peste șase ani candidatura pentru a obține statutul de membru al Uniunii Europene, relatează Reuters.
Decretul care a fost adoptat după cinci luni de lupte între armata ucraineană şi rebelii proruși, autorizează guvernul să închidă frontiera terestră și maritimă pentru vehicule și pietoni, relatează Agerpres.
Această decizie a fost luată "în legătură cu ingerința continuă a Federației Ruse în afacerile interne ale Ucrainei", precizează textul documentului.
Trupele ruseşti sprijină rebelii
Ucraina, la fel și Occidentul, acuză Rusia de trimiterea de trupe în estul țării în sprijinul rebelilor care au declanșat o insurecție secesionistă în regiunile rusofone după înlăturarea de la putere a președintelui prorus Viktor Ianukovici în luna februarie.
Moscova a anexat Crimeea, o peninsulă în sudul Ucrainei, în baza unui presupus "referendum" în luna martie, care însă nu a fost recunoscut de către comunitatea internațională.
Măsuri urgente vizând securitatea țării
Decretul președintelui Poroșenko intervine în contextul armistițiului semnat sâmbătă la Minsk între Ucraina, rebeli, Rusia și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), notează AFP.
Documentul are la bază o decizie a Consiliului pentru Securitatea Națională și Apărare (din 28 august 2014) "Cu privire la măsuri urgente vizând securitatea țării și creșterea capacității ei de apărare". Actul are un caracter semiconfidențial, drept urmare doar unele prevederi au fost postate pe site-ul președinției de la Kiev, potrivit Unian.
Strategia 2020, pentru aderarea la UE
Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean) a ratificat la 16 septembrie Acordul istoric de asociere la Uniunea Europeană, deși punerea în aplicare a părții comerciale a actului a fost amânată până în ianuarie 2016 pentru a calma Rusia, care susține că pactul va afecta piețele sale.
"Astăzi voi vorbi în fața întregii Ucraine despre noul program, despre viziunea mea asupra 'Strategiei 2020'', a declarat Poroșenko, în deschiderea celei de-a doua părți a celui de-al 12-lea congres extraordinar al judecătorilor. Potrivit acestuia, una din cele mai importante reforme vizează schimbarea sistemului judiciar.
"Acest program prevede aproximativ 60 de reforme și programe speciale, a căror punere în aplicare va permite Ucrainei să se pregătească pentru ca peste șase ani să putem depune cerere pentru a obține statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană", a declarat președintele Ucrainei.
Fără victime în ultimele 24 de ore
Pe de lată parte, președintele ucrainean a declarat că, pentru prima oară în cele peste cinci luni de conflict în estul țării, nu s-a semnalat niciun deces și nici răniți în ultimele 24 de ore, estimând că acordul de încetare a focului a început în cele din urmă să funcționeze.
Totodată, președintele Poroșenko a dat ordin cabinetului său de miniștri să elaboreze un proiect de lege privind renunțarea la statutul actual de țară nealiniată.
Renunţarea la neutralitate
După cum relatează publicația Ukrainskaia Pravda, printr-un decret promulgat la 24 septembrie, președintele Petro Poroșenko a făcut să intre în vigoare decizia Consiliului pentru Securitatea Națională și Apărare (din 28 august) "Cu privire la măsurile de urgență pentru securitatea Ucrainei și creșterea capacității sale de apărare".
O parte a acestui decret, la fel ca decizia Consiliului pentru Securitatea Națională, este secret și nu a fost publicat joi pe site-ul președinției de la Kiev.