CRIZA DIN UCRAINA. 4.000 de soldaţi ruşi din Crimeea, masaţi la frontiera administrativă cu Ucraina

Kievul a afirmat, azi, că Moscova a masat circa 4.000 de soldaţi ruşi staţionaţi în Crimeea (peninsulă anexată în martie la Federaţia Rusă), la „frontiera administrativă” cu Ucraina.

„Potrivit informaţiilor noastre, aproape toate unităţile militare ruse staţionate în partea de nord a Crimeii ocupate, cu efective de aproximativ 4.000 de militari, au fost masate la frontiera administrativă cu Ucraina, cu toate echipamentele şi muniţiile lor'', a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului ucrainean pentru securitate şi apărare, Andrei Lîsenko, citat de Interfax-Ukraina.