CRIZA DIN EGIPT. Mubarak nu demisionează. Mohamed ElBaradei: "Egiptul va exploda"

"Vreau să fiu îngropat în Egipt şi nu voi părăsi sub nicio formă ţara", a declarat Hosni Mubarak care a anunţat aseară că va transfera o parte din atribuţiunile sale vicepreşedintelui Omar Suleiman. După ce mai mulţi oficiali egipteni dădeau ca sigură în ultimele ore demisia lui Hosni Mubarak, preşedintele a anunţat că nu renunţă la putere.

Mubarak şi-a început discursul mulţumindu-le tinerilor pentru curajul lor şi a promis că cei care se fac vinovaţi de moartea celor 300 de oameni din timpul revoltelor vor plăti. Liderul de la Cairo a mai spus din nou că nu va mai candida pentru un nou mandat şi că transferul de putere începe acum şi va dura până în septembrie. Mubarak a mai declarat că va fi un transfer de putere paşnic pentru a reda egiptenilor stabilitatea.

La Cairo sunt mii de oameni în stradă. Analiştii se tem că lucrurile s-ar putea precipita şi că reacţia mulţimii nu va fi una paşnică.

ORA 03.00 "Egiptenilor li s-a spus că a existat o tranziţie de autoritate, însă nu este clar dacă această tranziţie este imediată, semnificativă sau suficientă. Prea mulţi egipteni sunt neconvinşi de faptul că guvernul va face tranziţia către o democraţie reală. De aceea este responsabilitatea guvernului să vorbească poporului egiptean şi întregii lumi. (...) Viitorul Egiptului va fi determinat de egipteni", a declarat Barack Obama ORA 00:49 Potrivit ambasadorului egiptean în Statele Unite, Sameh Shoukry, toate prerogativele îi revin acum vicepreşedintelui egiptean. Omar Suleiman "este preşedinte de facto", a spus Shoukry, citat de CNN. ORA 00.37 Liderul opoziţiei egiptene Mohamed ElBaradei a reacţionat pe Twitter: "Egiptul va exploda. Armata trebuie să salveze ţara acum"

ElBaradei a declarat la CNN că egiptenii nu vor accepta aranjamentele politice anunţate. "Suleiman este considerat «prelungirea» lui Mubarak. Sunt gemeni. Niciunul dintre ei nu este acceptat de populaţie", a spus fostul şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace. "Amândoi ar trebuie să se retragă, pentru binele ţării", a încheiat el.

Pe contul de Twitte, ElBaradei anunţă că situaţia se va înrăutăţi

ORA 00.05 "Momentul schimbării esta acum", a declarat Catherine Ashton, şefa diplomaţiei europene ORA 00.01 Preşedintele Nicolas Sarkozy promite că va ajuta Egiptul să găsească drumul spre democraţie, una reală şi nu "o dictatură religioasă precum cea din Iran"

ORA 23.40 Într-o declaraţie televizată, vicepreşedintele egiptean Omar Suleiman le-a cerut manifestanţilor să renunţe la proteste şi să înţeleagă priorităţile Egiptului în acest moment: "Avem nevoie de voi să munciţi pentru această ţară". Suleiman a dat asigurări că va implementa toate deciziile care vor fi luate de comun acord cu opoziţia

ORA 23.35 Preşedintele american, Barack Obama, şi-a convocat echipa responsabilă pe securitate naţională, după discursul omologului egiptean

Refuzul lui Mubarak de a se retrage a prins administraţia "cu garda jos", a declarat un oficial guvernamental american. "Nu asta ni s-a spus că se va întâmpla şi nu e ceea ce voiam să se întâmple", a declarat acesta la CNN. ORA 23.20 Egiptenii au primit cu mânie şi furie decizia preşedintelui. În Piaţa Tahrir, simbolul revoltelor din ultimele 17 zile, egiptenii sunt nemulţumiţi de anunţul preşedintelui. Mulţimea îi cere în continuare demisia lui Mubarak ORA 22.47 Președintele Hosni Mubarak s-a adresat națiunii: "Îmi iau angajamentul sa pun în aplicare și să protejez Constituția, poporul și transferul de putere către oricine va fi ales în septembrie în alegerile libere și transparente". Liderul de la Cairo a spus că nu acceptă instrucţiuni de la nimeni şi că nimeni nu decide în locul Egiptului. El a amintit şi că va asculta glasul tinerilor şi că moartea egiptenilor în timpul revoltelor nu a fost în van. În plus, Mubarak a mai spus că este mai îngrijorat de situaţia Egiptului decât de situaţia sa. ORA 22.12 Postul de televiziune al-Jazeera relatează că ministrul egiptean de interne a asigurat că preşedintele nu se va retrage de la putere

ORA 21.55 Ministrul egiptean al informaţiei a declarat din nou, cu puţin timp înainte de alocuţiunea preşedintelui Mubarak că acesta nu va demisiona. Oficialul a dezminţit şi la prânz că liderul de la Cairo va ceda puterea ORA 21.15 postul de televiziune Al-Arabiya relatează că Mubarak va expune o procedură constituţională înainte de a transfera puterea vicepreşedintelui Omar Suleiman. Aceeaşi sursă susţine că armata va interveni dacă mulţimea adunată în stradă nu acceptă transferul de putere către Suleiman ORA 20.30 După ce a subliniat faptul că situaţia este în continuare incertă la Cairo, preşedintele american, Barack Obama, a spus că "asistăm la un moment de transformare care este pe cale să se întâmple pentru că egiptenii vor schimbarea" ORA 20.17 Benjamin Netanyahu, premierul israelian, a declarat la un post de radio că îl aşteaptă pe succesorul lui Mubarak, oricare ar fi el şi ca respectă tratatul de pace încheiat între cele Egipt şi Israel ORA 19.00 Un oficial de rang înalt din Partidul Naţional Democrat, formaţiunea de guvernământ de la Cairo, a declarat că speră ca preşedintele Hosni Mubarak să cedeze în curând puterea adjunctului său, Omar Suleiman. Este foarte probabil ca şeful statului egiptean să demisioneze astăzi, a afirmat directorul CIA, Leon Panetta, în Congresul american, relatează CNN. Hossan Badrawi, secretarul-general al partidului, a dezvăluit că, "cel mai probabil", Mubarak se va adresa naţiunii în curând pentru a face acest anunţ.

În paralel cu afirmaţiile lui Badrawi, premierul egiptean Ahmed Shafiq a declarat, de asemenea pentru BBC, că scenariul retragerii de la putere a lui Hosni Mubarak este discutat de factorii decizionali de la Cairo. Declaraţiile oficialilor egipteni despre eventuala retragere de la putere a liderului de la Cairo vin în cea de-a 17-a zi de proteste anti-Mubarak. Armata egipteană a anunţat astăzi la postul public de televiziune că este dispusă să asculte "cererile legitime ale poporului". Siguranţa populaţiei este preocuparea principală a forţelor armate, au mai subliniat oficialii militari. Hosni Mubarak, 30 de ani la putere În cele aproape 3 săptămâni de criză, preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, s-a ţinut cu dinţii de putere, în ciuda presiunii populaţiei şi celei diplomatice. Ca să mai calmeze spiritele, liderul de la Cairo a anunţat în timpul revoltelor că nu va mai candida la alegerile prezidenţiale din  septembrie şi a promis o serie de reforme. În zadar însă, manifestanţii nu s-au urnit de pe străzi. Surse: BBC, Le Figaro, Euronews, CNN