Criză la Chișinău: Curtea Constituțională îl suspendă de Dodon

Criză la Chișinău: Curtea Constituțională îl suspendă de Dodon

Curtea Constituțională a decis duminică, 9 iunie, suspendarea președintelui Dodon ca urmare a refuzului de a semna decretul de dizolvare a Parlamentului.

În urma unei sesizări depuse sâmbătă de deputații Democrați Serghei Sîrbu, Igor Vremea și Vladimir Cebotari, magistrații CC au deciz că Igor Dodon va fi suspendat din funcție, iar intermatul va fi preluat de Pavel Filip.

Iată textul avizului Curții Constituționale:

Se constată ca circumstanţă care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova în cadrul procedurii de dizolvare a Parlamentului refuzul deliberat al Preşedintelui de a-şi îndeplini obligaţia constituţională de a sesiza Curtea Constituțională, pentru constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a, cu emiterea ulterioară a decretului de dizolvare a Parlamentului și de stabilire a datei alegerilor parlamentare anticipate, fapt care reprezintă, potrivit articolului 91 din Constituţie, o imposibilitate temporară de exercitare a atribuţiilor sale în acest sens.

„1. Se constată ca circumstanţă care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova în cadrul procedurii de dizolvare a Parlamentului refuzul deliberat al Preşedintelui de a-şi îndeplini obligaţia constituţională de a sesiza Curtea Constituțională, pentru constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a, cu emiterea ulterioară a decretului de dizolvare a Parlamentului și de stabilire a datei alegerilor parlamentare anticipate, fapt care reprezintă, potrivit articolului 91 din Constituţie, o imposibilitate temporară de exercitare a atribuţiilor sale în acest sens.

 

2. În baza articolului 91 din Constituţie, potrivit ordinii exercitării interimatului, Prim-ministrul în exercițiu, dl Pavel Filip, în calitate de Preşedinte interimar al Republicii Moldova va sesiza Curtea Constituțională pentru constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a și, după caz, va emite decretul privind dizolvarea Parlamentului și stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate.”

 

Pe 8 iunie, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale și decretele semnate de Igor Dodon de îmvestire a unui nou guvern condus de Maia Sandu.