CRIZA BEBELUŞILOR se adânceşte. Încă un copil din Argeş a fost internat la Spitalul "Marie Curie" din Capitală

CRIZA BEBELUŞILOR se adânceşte. Încă un copil din Argeş a fost internat la Spitalul "Marie Curie" din Capitală

Încă un bebeluş de 11 luni din judeţul Argeş a fost adus astăzi la Spitalul de Copii "Marie Curie" din Capitală, diagnosticat cu sindromul hemolitic-uremic.

Miercuri, a fost transferat la Spitalul din București un copil de un an și patru luni din Mioveni, județul Argeș. Acesta, despre care inițial se credea că are doar o enterocolită severă, a fost diagnosticat, la fel ca și ceilalți micuți internați la „Marie Curie”, cu sindrom hemolitic uremic. Și este infectat cu E.coli, la analize fiind găsită toxina produsă de această bacterie. Un al doilea copil ar fi fost internat, tot miercuri, la „Matei Balș”.

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, solicită public demisia conducerii Spitalului de Pediatrie din Piteşti sau demiterea acesteia de către autorităţile publice locale, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, ca urmare a situaţiei copilului din localitatea Mioveni, consultat în mai multe spitale din Capitală, deşi situaţia lui era cunoscută încă de acum 11 zile de medicii din Piteşti.

Citeşte mai mult despre acest subiect: Ministrul Sănătăţii cere demisia conducerii Spitalului de Pediatrie din Piteşti