Se lungesc cozile și la magazinele din România, după ce oamenii au luat cu asalt benzinăriile cu doar câteva zile în urmă. În timp ce autoritățile oferă asigurări că nu există motive de îngrijorare privind o criză alimentară întrucât producem suficientă hrană pentru întreaga populație, reprezentanții unor societăți comerciale au introdus deja rația la alimente.
Rație la produse alimentare - aceasta este măsura la care au recurs unii reprezentanți ai unor societăți comerciale pentru a evita să rămână fără marfă pe rafturile luate de asalt de către cetățeni. Este și cazul unui minimarket din Capitală, de unde clienții au achiziționat cantități semnificative de provizii.
Fotografiile postate pe rețelele de socializare, cu cozi imense la produse alimentare, au produs un val de îngrijorare printre români. Mulți se tem că România va fi lovită de o criză alimentară. În acest context, Guvernul a venit cu precizări, menite să-i liniștească pe oameni, însă se pare că nu a funcționat.
Rație la alimente în București
Reprezentanții unui minimarket din București ar fi afișat, la casele de marcat, un mesaj prin care anunță clienții că au limitat achiziția de ulei, pungi de zahăr, orez, mălai și făină pentru fiecare consumator în parte, potrivit PRO TV.
Decizia survine în urma hotărârii unor cetățeni de a-și face provizii pentru perioada ce urmează. Oamenii nu mai au încredere în nimeni și devin și martori ai unor evenimente precum scumpirea combustibililor, zilele trecute, a explicat un sociolog.
„Cred că trebuie să ne uităm la cei care lansează astfel de zvonuri pentru a face bani, pentru că la asta se rezumă. A controla, a face bani, a-și mări profiturile. Noi ne uităm în direcția greșită, culpabilizăm victima pentru că este o victimă”, a spus sociologul Gelu Duminică.
România nu se va confrunta cu o criză alimentară
În altă ordine de idei, autoritățile politice din țară oferă asigurări că românii nu au motive de îngrijorare privind asigurarea de hrană, chiar și în această perioadă de criză, când în apropiere de granițele noastre se duc lupte militare. România are capacitatea de a furniza hrană întregii populații, a susținut ministrul Agriculturii.
„România produce în fiecare an o cantitate de floarea soarelui suficientă pentru a acoperi de zece ori nevoia de consum de ulei a României. Aş vrea să mai precizez că potrivit situaţiei la zi pe care o menţinem la minister, toate categoriile de produse alimentare se situează în paraetrii necesari pentru consumul populaţiei. Asigurăm cetăţenii că producţia agricolă a României are capacitatea de a ne oferi toate resursele alimentare de care avem nevoie”, a declarat, recent, într-o conferință de presă, șeful portofoliului Agriculturii, Adrian Chesnoiu.