Cristina Șișcanu a avut un conflict ieri dimineață cu un agent de la poliți arutieră, după ce și-a lăsat copilul la școală. Soția lui Mădălin Ionescu afirmă că a oprit doar pentru aproximativ un minut și, deși era conștientă că oprirea nu era permisă, și-a asumat responsabilitatea pentru contravenție.
Însă, aceasta s-a enervat când a observat că polițistul intenționa să îi aplice o amendă pentru că și-a oprit mașina într-un loc nepermis.
Cristina Șișcanu, scandal cu un polițist în fața unei școli
Șișcanu este de părere că polițistul ar fi încercat să își demonstreze autoritatea și să se afirme prin sancționarea ei.
Așa că, a scos telefonul și a înregistrat întreaga scenă, iar ulterior, ajunsă acasă, a povestit cu lux de amănunte cele întâmplate.
În plus, soția lui Mădălin Ionescu s-a opus ca agentul să redacteze mențiunile în locul ei. Cristina Șișcanu a insistat să scrie personal, dar polițistul i-a explicat că nu este vorba despre o declarație, ci despre observațiile din procesul-verbal, pe care regulamentul îl obligă să le completeze el.
Pentru gestul său, Cristina Șișcanu nu a scăpat de sancțiune și a primit o amendă de patru puncte.
Soția lui Mădălin Ionescu a povestit totul pe rețelele sociale
„Haideți să vă spun, ăsta este un copil care vrea să se afirme aici. Vor să se afirme. Au blocat traficul ca să dea puncte de penalizare părinților care își lasă copiii la școală pentru că staționează un minut.
Stați așa, că mă filmează și el pe mine, puteți să mă filmați că sunt persoană publică, nu este nicio problemă”, spunea Cristina Șișcanu în seria de filmări despre incidentul din trafic, postate pe Facebook.
Ulterior, a urmat un schimb de replici cu polițistul de la rutieră, pe care aceasta l-a făcut „maimuțoi”.
Soția lui Mădălin Ionescu a subliniat că polițistul a refuzat de mai multe ori să se legitimeze și a susținut că acesta ar fi încercat să „incite un copil împotriva părinților”, spunându-i tatălui: „Ce fel de exemplu dați copilului dumneavoastră?”.
De asemenea, Cristina Șișcanu a declarat că este îngrijorată de vremurile pe care le trăim și de viitorul copiilor din ziua de azi, subliniind că agentul care i-a aplicat sancțiunea era foarte tânăr.