După ce a trecut printr-un divorț acum şase luni, Cristina Herea s-a recăsătorit în mare secret. Cununia a avut loc în weekendul trecut, la un restaurant exclusivist din Snagov.
Mai exact, Cristina Herea, prezentatoarea de ştiri de la România TV, s-a căsătorit cu Alexandru Chiciu în weekend. Evenimentul a avut loc după ce în februarie a divorțat de Mihai Benga, cu care a avut o relație de trei ani, împreună având o fetiță.
Conform Gândul, martorii celor doi, la cununia civilă, au fost Marcel Sâmpetru, fostul procuror general al României și soția acestuia. Mireasa a îmbrăcat o rochie albă, foarte elegantă, iar mirele a purtat un costum simplu, cu pantaloni negrii și sacou bleumarin (foto).
Cristina Herea, nuntă în secret. S-a recăsătorit la șase luni după divorț. Legătura dintre noul soţ şi DNA
Prezentatoarea TV Cristina Herea s-a căsătorit cu avocatul Alexandru Chiciu, cunoscut ca fiind fost procuror DNA și unul din apărătorii unor politicieni celebri, precum Sorin Ovidiu Vântu sau Lia Olguța Vasilescu.
Sursa foto: Facebook
Deși are un copil mic cu fostul ei partener de viață Mihai Benga, Cristina Herea a decis să se recăsătorească cu celebrul avocat care o consideră femeia vieții lui.
„Da, este adevărat. Alexandru este omul care a dat sens vieții mele, iar pentru asta îi mulțumesc lui Dumnezeu”, a declarat ea, completată fiind de soț.
„Da, confirm. Cristina este femeia pe care am așteptat-o să apară toată viața. Alături de ea, pentru mine începe ultima și cea mai profundă etapă a vieții mele”, a spus Alexandru Chiciu pentru gândul.ro.
Cine e Alexandru Chiciu, noul soț al Cristinei Herea
În vârstă de 49 de ani, Alexandru Chiciu este avocat. De asemenea, el a fost procuror până în anul 2007, fiind unul dintre cei care au pus bazele actualei Direcții Naționale Anticorupție (DNA) și întâiul procuror din istorie care a trimis în judecată un ministru, pentru fapte de corupție.
Printre clienți, el i-ar fi avut pe Lia Olguța Vasilescu, Sorin Ovidiu Vântu, Ovidiu Tender și Claudiu Manda. În prezent, acesta are și calitatea de avocat în Baroul Chișinău.
Cristina Herea a divorțat în februarie de Mihai Benga
În 2020, Cristina Herea și Mihai Benga s-au cunoscut la un eveniment, la Palatul Parlamentului. S-au și căsătorit civil, în iulie 2020. Martorii au fost Remus Truică și soția sa, Diana. În noiembrie 2021, cei doi au devenit părinții unei fetițe, care poartă numele Ekaterina. După trei ani, Cristina Herea a divorțat de Mihai Benga.
„Da, este adevărat, am divorțat oficial la notar în luna februarie a acestui an. Suntem doi oameni maturi și asumați, care au ales drumuri diferite. Nu a fost nimic senzațional. Pe de altă parte, da, eu și fostul meu soț vom continua să rămânem alături de fiica noastră și să îi veghem acesteia pașii prin viață, iar acest lucru este foarte important”, declara recent Cristina Herea.