Cristian Tudor Popescu a făcut o serie de afirmații despre monarhia britanică, moartea reginei într-un editorial. El le aseamănă cu un soi de entertainment.
Cristian Tudor Popescu a vorbit despre monarhia britanică pe care a asemănat-o cu un obiectiv turistic. În acest context, CTP a spus că „Funeraliile reginei Elisabeta a II-a sunt Campionatul Mondial de Fotbal sau premiile Oscar”.
Anglia a fost prima țară europeană în care a apărut contestarea, la nivel statal, a monarhiei de drept divin. CTP și-a început editorialul printr-o scurtă reaminire a dezvoltării monarhiei britanice. De asemenea, el a făcut comparație cu Franța, unde monarhia s-a terminat odată cu decapitarea lui Ludovic XVI.
Regatul Unit a păstrat monarhia. Cu toate acestea, „încă există 14 state în care monarhul de la Londra este formal suveran, fără vreo putere de decizie politică, cum, de altfel, nu are nici în Marea Britanie”.
„Nimic altceva decât imagine”
Moartea reginei nu schimbă nimic în politica Regatului Unit. Elisabeta a II-a a însemnat, vreme de 70 de ani, nimic altceva decât imagine. Totuși, suverana a fost o imagine puternică, susține jurnalistul. În plus, el a adăgat că regina a avut o imagine atât de puternică încât a putut trăi cu scandalurile în care au fost implicați membrii familiei.
Seriozitatea, decența, moralitatea ei, sentimentul datoriei au fost lucrurile care au compensat, măcar parțial, modul în care au ales să trăiască urmașii reginei. Mai mult decât atât, CTP crede că este posibil ca monarhia britanică să pățească ceea ce a pățit și Casa Regală a României.
„Vărul Elisabetei, regele Mihai, a reușit să rămână un simbol identitar, chiar și în mulții ani petrecuți în afara țării. După dispariția lui, relevanța Casei Regale de la noi tinde spre zero. Nimeni nu știe dacă Charles al III-lea va reuși să se ridice la înălțimea mamei sale.”.
Va fi din nou Marea Britanie o republică?
În final, CTP a încheiat prin a spune că înmormântarea Elisabetei II ar fi un bun prilej ca Marea Britanie, Regatul Unit, să renunțe la monarhie și să revină la ceea ce a fost, pentru scurtă vreme, în 1649, o republică. Totuși, acest lucru nu se va întâmpla deoarece „n-ar mai fi nici Mare, nici Unită, nici Britanie.”, a scris Cristian Tudor Popescu în editorialul din Republica.