Cristian Adomniței, despre dosarul în care a fost anchetat de DNA: Și-au trimis colaboratul beat, la mine

Cristian Adomniței, despre dosarul în care a fost anchetat de DNA: Și-au trimis colaboratul beat, la mine Sursa foto: Arhiva EVZ

Cristian Adomniței, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, a avut o reacție neașteptată după ce a fost achitat în Dosarul Albumul.

Cristian Adomniței, fostul președinte al Consiliului Județean Iași, achitat în Dosarul Albumul, susține că după nouă ani de proces este greu să mai găsească bucurie, însă subliniază că justiția „oarbă” și-a făcut datoria, mai ales după ce Înalta Curte a decis strămutarea procesului său de la Iași la Galați.

Ce spune Cristian Adomniței

Joi, Cristian Adomniței a publicat pe Facebook prima sa reacție după ce acum două săptămâni a fost achitat în Dosarul Albumul, menționând că după atâția ani de proces, în care era pregătit "pentru orice", simte că este greu să se mai bucure.

„Îmi pare rău pentru cei din jurul meu care au suferit enorm. Îmi pare rău pentru oamenii sărmani (căci aceia avuţi se descurcă în toate regimurile) din judeţul Iaşi pe care nu am mai apucat să îi ajut. Mă înclin în faţa judecătorilor orbi”, a scris Cristian aAdomniței pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News

Adomniţei, fostul lider al CJ Iaşi, menţionează că în cazul în care ar fi fost vinovat de vreo faptă, ar fi fost fericit pentru hotărârea Curţii de Apel Galaţi, însă în circumstanţele actuale nu simte nicio bucurie.

„Nu, nu simt asta. În schimb, între emoţie şi raţiune, îmi dau seama că justiţia oarbă a funcţionat. Înalta Curte a funcţionat când a decis să îmi strămute dosarul de la justiţia cu ochi şi urechi, cu camere şi microfoane, cu agendă secretă, dar foarte publică, la o justiţie care nu trebuia să justifice, printre altele, confiscarea unei funcţii publice obţinute cu 200.000 de voturi. Curtea de Apel Galaţi a funcţionat când a reuşit să citească, să desluşească, să desfacă o plăsmuire minuţioasă de 350 de pagini A4, faţă-verso, la care, doar uitându-mă, pe mine, unul, mă lăsau puterile”, a afirmat Adomniţei.

Cristian Adomnitei, achitare

Sursă foto: Facebook

O anchetă grea

Cristian Adomniței susține că ancheta în cazul său a presupus multă determinare, resurse, dar şi interes.

„Să scrii un roman despre cum eu nu mi-am denunţat subalternele şi cum le-am favorizat avizând un proces-verbal care mai purta cinci semnături anterioare, de la toate compartimentele de resort ale instituţiei: câtă determinare, câtă energie, câtă resursă. Cât interes.... Şi nu, delaţiunea, după mine, nu este vreo virtute, ci îmi repugnă. Dar, în mod cert, dacă aş fi ştiut că subalternele mele ar fi făcut o infracţiune, dacă poliţia politică m-ar fi lăsat să aflu, aş fi procedat după cum mă obliga funcţia pe care o ocupam. Au preferat însă să îşi trimită colaboratorul sub acoperire beat, care să îşi pună picioarele pe masă în prezenţa mea, care să ţipe la nişte femei şi să le hărţuiască, sub toate aspectele. I-aş spune şi acum ceea ce i-am spus atunci: că nu îi permit”, a mai scris Cristian Adomniţei.

Cristian Adomnitei

Cristian Adomniţei. Sursa foto Arhiva EVZ

Achitat în Dosarul Albumul

Cristian Adomniței, fostul președinte al Consiliului Județean Iași,a fost achitat pe 8 februarie în Dosarul Albumul, după ce în primă instanță fusese condamnat la trei ani și două luni de închisoare.

Decizia a fost luată de către Curtea de Apel Galați și este definitivă. Avocatul Daniel Atasiei a afirmat că instanța a dispus achitarea lui Adomniței, constatând că nu există suficiente probe pentru condamnare.

În noiembrie 2020, Cristian Adomniţei, fostul preşedinte al CJ Iaşi membru al partidului liberal, a fost condamnat la trei ani şi două luni de închisoare cu executare de către Tribunalul Iaşi, într-un dosar în care era acuzat că ar fi încercat să influenţeze un control de audit.

El a fost pus sub acuzare pentru favorizarea făptuitorului și fals intelectual. Procurorii DNA au argumentat că au identificat anumite nereguli legate de derularea unui contract încheiat între Consiliul Județean și o firmă responsabilă cu realizarea materialelor de promovare a județului Iași.