Cristi Borcea, despre afaceri. Buteliile l-au scos de două ori din faliment

Cristi Borcea.Sursa foto: Captura video

Cristi Borcea, fostul finanțator al lui Dinamo, a falimentat de două ori, înainte să înțeleagă cu merge treaba în afaceri. Și tot de două ori și-a revenit datorită comerțului cu butelii. Acum, cu experiența căpătată, spune că sunt unele afaceri care nu pot fi controlate.

Cristi Borcea și-a căpătat notorietatea, la nivel național, ca acționar al echipei Dinamo București. Ca investitor în fotbal a atras atenția prin patima cu care își susținea echipa, dar și prin declarațiile sale. A făcut carieră cu replica „Lăsați-ne să ne pregătim pentru Liga Campionilor”, care a căpătat și o zi de aniversare. Au trecut deja 21 de ani.

I s-a mai spus Shakira, după celebra cântăreață, datorită dansului din buric pe care îl executa la victoriile echipei sale.

Între timp, s-a lăsat de fotbal, iar Dinamo a trecut prin multe peripeții înainte să revină în primul eșalon fotbalistic. Nici acum nu se poate spune că o duce foarte bine.

Cristi Borcea, bucurându-se de victoria echipei Dinamo Sursa foto: EVZ

Cristi Borcea despre începutul în afaceri

Buteliile l-au făcut om pe fostul finanțator al echipei Dinamo București. A început de la o vârstă tânără, de la 19 ani, înainte de Revoluție, ca gestionar al unui centru de butelii. Era un loc de muncă foarte bun, din care se făceau bani frumoși, după cum își amintește.

„Aveam 19 ani, trei luni am prins din Revoluție. Eram gestionar, nu existau atunci afaceri. M-a prins Revoluția cu 512 lei în tapițeria mașinii. Nu aveai unde să-i ții că era Legea 18 înainte. Dădeam tapițeria jos și acolo puneam banii. Un fin de al meu, Costel Rizescu, era gestionar la butelii și lua 3.000, 4.000, 5.000 pe zi”, a povestit Cristi Borcea.

Dornic să facă bani, spune a riscat multe, inclusiv libertatea. Acum, dă vina pe inconștiența tinereții. A avut noroc și a câștigat sume uriașe.

„Ce făceam eu de câștigam și 100 de mii pe zi, mă duceam prin Valea Iargovei să vând butelii, era inconștiența tinereții, n-ai cum să mai faci. Dacă te prindea atunci îți dădea direct subminarea economiei naționale, închisoare pe viață. Să te prindă cu sute de mii… Dacă venea Legea 18 în casă, venea și-ți calcula fiecare pahar. Am continuat gestionar de butelii în continuare (după Revoluție). Am fost acolo, am avut discuții, după am fost în ’90”, a mai povestit Cristi Borcea.

Primul faliment, investiția la Caritas

Caritas a fost un joc piramidal în care sute de mii de români, între care și Cristi Borcea, și-au pierdut economiile de o viață. Lansată prin anii '90 la Cluj, escrocheria a atras numeroși români. Toți sperau că vor da lovitura și se vor îmbogăți cu sume de patru - cinci ori mai mari decât investiția.

N-a fost să fie. A urmat dezastrul, iar mulți dintre cei care au investit la Caritas au pierdut tot. Borcea spune că a investit și pierdut sute de mii de dolari. Dar buteliile l-au salvat după primul faliment.

„Sunt și afaceri care nu merg dacă nu le controlezi și le cunoști. Am rămas și de două ori fără bani și după tot la butelii am ajuns. O dată la Caritas, în 92 -93, am băgat toți banii, multe sute de mii de dolari, că nu erau euro, și am rămas fără bani. Și am luat-o din nou, am vândut BMW-ul și am luat-o din nou cu buteliile”, și-a amintit Cristi Borcea.

Cristi Borcea, falimentar din comerțul cu țigări

Cel de-al doilea faliment prin care a trecut, înainte să treacă la afaceri serioase, s-a datorat importului legal de țigări bulgărești, BT. Fostul acționar al clublui Dinamo a povestit că a importat legal țigarete, în vreme ce alții le aduceau prin contrabandă. Iar Cristi Borcea a fost cel care a pierdut banii.  Și de această dată, după al doilea faliment, a revenit la „prima sa dragoste”, comerțul cu butelii.

Buteliile l-au ajutat să-și revină și a doua oară, spune acum, Cristi Borcea. Din afacerea cu țigăr spune că a pierdut cam 500.000 de dolari.

„Am încercat eu să aduc țigări BT cu timbre, legal, și eu nu știam, nu eram în afacerea asta și am pierdut vreo 500 de mii de dolari pentru că se aduceau multe prin contrabandă pe vremea aia și legal nu aveai cui să-i vinzi. Eu luam cu 270 și el era 100. Și atunci în mare parte m-am curățat, dar tot buteliile m-au scos”, a mai arătat Cristi Borcea.

Combinații mai mult sau mai puțin câștigătoare

După cele două experiențe, lui Cristi Borcea lucrurile i-au mers din plin. A încercat multe alte combinații și afaceri înainte să ajungă la Dinamo. A vândut blugi, pe care îi aducea cu TIR-urile din Turcia. A avut și o agenție de turism prin care trimitea români în străinătate cu vize false, dar baza au fost buteliile.

„Am început și cu Turcia, aduceam câte un TIR de blugi, băgam în consignații, de cinci ori prețul. Au fost multe oportunități când nu era fiscalitate, nu declarai, era totul pe bani cash. Am avut și agenție de turism. Se făceau vize false de Italia, Spania, aveam pe unii care le făceau și după le dădeam acolo. Ei își făceau vizele și eu aveam autocarele care îi duceau acolo. Le luam 300 de mărci. Aveam 23 de ani”, a mai spus Borcea.

Așa a ajuns, spune Cristi Borcea, să aibă o bibliotecă burdușită cu bani. Îl ia ca martor, ca să-i confirme spusele pe Cornel Țălnar, fostul jucător al lui Dinamo. Acesta a refuzat să-i mai treacă pragul, când a vâzut câți bani ținea în casă.

„A venit Cornel Țălnar în 90 la mine și aveam, cum erau bibliotecile mari, pe perete în sufragerie, când i-am deschis ușile, eu nu aveam cărți, era plină de bani de sus până jos. Țânlar a ieșit din casă, n-a vrut să mai intre în casă. În 90, aveam 20 de ani”, și-a amintit Cristi Borcea în podcastul Tare de tot.