Crin Antonescu despre numele noului partid, după fuzionare: Va fi ultimul lucru discutat
- Silvana Chiujdea
- 29 mai 2014, 22:04
Președintele demisionar al PNL Crin Antonescu a declarat, la B1 TV că numele noului partid rezultat din fuziunea PNL cu PDL va fi ultimul discutat, importante fiind celelalte puncte, de conținut, care trebuie finalizate.
„Nu s-a discutat acest lucru până când construcția nu va fi întreagă, dacă se va întâmpla acest lucru. Eu am pornit cu toată credința. S-a pornit cam surprinzător de repede, unii spun chiar indecent. Dar numele e niciun impas, niciun blocaj, el va fi ultimul subiect în această privință. Principalul obiectiv pe care ni-l asumăm este fuziunea celor două partide. Dar nu cred că fuziunea se va produce până la prezidențiale”, a spus Crin Antonescu, în dialog cu Robert Turceascu, la B1 TV. El a mai subliniat că „rațiunea a învins”, odată cu recunoaștearea lui Victor Ponta că „USL a murit”.
„Nu exclud niciodată minunile ca ipoteză, dar nu harul dumnezeiesc s-a coborât astăzi asupra lui Ponta, ci rațiunea. Rațiunea a învins”, a spus Crin Antonescu. Fostul lider PNL a spus că în 2009, Victor Ponta era „un om pe care nu puteai să nu-l remarci”. „Diferea, sărea în ochi, dintre ceilalți. Am avut o relație amicală e mult spus. Dar la vremea aceea, 2004-2008 un om inteligent, care avea capacitatea de a glumi, de a fi ironic și autoironic, era remarcabil. Dar au dispărut acele calități, probabil la acidul puterii”, a comentat Crin Antonescu.