Antonescu critică vizita lui Simion în SUA: Pe bani publici a denigrat țara

Antonescu critică vizita lui Simion în SUA: Pe bani publici a denigrat țaraGeorge Simion în SUA. Sursa foto Facebook

Crin Antonescu îl critică pe George Simion pentru denigrarea României în SUA pe bani publici. Liderul AUR a semnat un contract cu o firmă de lobby din SUA, în valoare de 1,5 milioane de dolari, pentru a obține interviuri în Statele Unite.

Crin Antonescu, despre pseudo-suveraniști

Crin Antonescu a subliniat că este „jenant și dezgustător micul turneu american” al liderului AUR, George Simion, acuzându-l că „și-a denigrat pur și simplu țara pe bani publici”.

„În numele patriotismului, George Simion plătește 1,5 milioane de dolari unei firme de lobby din SUA pentru a denigra România. Totul cu banii românilor. Asta nu este disidență. Nu e curaj. Este un simulacru de opoziție construit pe minciună și pe rușinea țării noastre”, a spus Antonescu.

Candidatul coaliției de guvernare a mai punctat: „Acești pseudo-suveraniști, acești impostori, acești oameni care încearcă să speculeze ca ultimul șarlatan sentimentele naționaliste ale românilor au eșuat în niște atitudini cum nu am mai văzut”.

Antonescu: Unde sunt suveraniștii care deplângeau linsul clanțelor străine

Crin Antonescu le reamintește suverniștilor că, în trecut, ei deplângeau linsul clanțelor străine, iar acum, prin exemplul lui George Simion, adoptă aceeași atitudine.

Crin Antonescu

Crin Antonescu. Sursa foto: Facebook

„Nu se poate să te duci în SUA, să plătești din bani publici și să denigrezi pur și simplu țara ta. Unde ne sunt marii suveraniștii, care deplângeau linsul clanțelor străine”, a mai spus Crin Antonescu.

Antonescu l-a mai  acuzat pe Simion că face „demersuri să prelungească suspendarea viselor Waiver”. Candidatul coalaiției de guvernare la alegerile prezidențiale a mai punctat: „Nici măcar suveraniștii serioși nu putem avea în România”.

Crin Antonescu: Când jignești România pe bani publici, nu mai ești patriot

Antonescu a afirmat că Simion preferă să plătească pe alții în Statele Unite, umilindu-ne astfel pe toți. În viziunea sa, România nu are nevoie de bâlci și impostură..

„Patriotul” Simion nu folosește acești bani aici, în țară, pentru a-i informa pe români, pe banii lor, ce program „măreț" are pentru țară. Asta pentru că nu are un program serios. Investește, în schimb, în propriul cult al personalității și în conspiraționiști notorii din afara țării.

În loc să lupte pentru România aici, alege să plătească pe alții, acolo, să ne umilească pe toți. România nu are nevoie de impostură și spectacol de bâlci. Are nevoie de onoare, decență și demnitate. Când jignești România pe bani publici, nu mai ești patriot. Ești doar periculos”, a concluzionat Crin Antonescu, potrivit antena3.ro.