La începutul acestei săptămâni, o știre venită de la Craiova năucea pur și simplu întreaga țară, prin grozăvia ei. În Grădina Botanică din oraș, în jurul orelor 16, doi adolescenți, un băiat și o fată, fuseseră înjunghiați de o persoană care, timp de 17 minute a fost neidentificată. Fata, în vârstă de 14 ani, nu a supraviețuit atacului.
A murit pe loc, în urma multelor lovituri aplicate cu o armă albă extrem de periculoasă. Un cuțit de vânătoare. Băiatul care era cu ea, în vârstă de 20 de ani, se zbate între viață și moarte, iar medicii sunt rezervați în ceea ce privește șansele lui de supraviețuire. Atacatorul, și el tot un adolescent în vârstă de 17 ani, elev la liceul militar din Craiova, a fost prins în 17 minute de la comiterea faptei. Imobilizat pe stradă.
Tragedia aceasta, poate fi mult mai complicată decât o poveste de gelozie, urmată de o crimă oribilă și o tentativă de omor, săvârșite de un adolescent căruia gelozia i-a întunecat mințile. La început, socotind după vârsta protagoniștilor, așa părea. Dar lucrurile s-au complicat, odată cu primele declarații ale criminalului și cu primele cercetări.
Este foarte posibil ca elevul de la liceul militar să nu fie doar un tânăr pe care gelozia l-a făcut să nu mai gândească la ceea ce face. Ci mult mai mult, și mult mai grav. Atacatorul din Grădina Botanică s-ar putea să fie un criminal în serie extrem de periculos, de tip Ion Râmaru.
Pentru a putea face o comparație între cei doi, să ne întoarcem în timp și să reamintim celor care știu sau să-i punem la curent pe cei care nu cunosc amănunte despre celebrul dosar Acțiunea ”Vulturul”. În anii 1970-1971, Bucureștiul a fost terorizat de un criminal în serie, care ataca noaptea, pe stradă, femei singure. Le ucidea și le viola. A fost prins la sfârșitul anului 1971, de o echipă condusă de celebrul criminalist Dumitru Ceacanica, echipă din care făceau parte nume grele, adevărate legende ale Poliției Române.
La anchetă a participat inclusiv antropologul prof. Cantemir Rișcuția, care, după mulajul urmelor de dinți lăsate de autor, atunci când mușcase din pulpa unei victime, a desenat un portret care semăna izbitor cu criminalul prins ulterior. Urma asasinului a fost luată de pe o bucată de hârtie, îmbibată de sânge și apă, care fusese ridicată de sub una dintre victime. Tratată de criminaliști, bucata de hârtie s-a dovedit a fi un colț dintr-o scutire medicală eliberată de Policlinica Studențească din București.
Se puteau vedea, cu mare greutate, și câteva dintre cifrele care alcătuiseră seria scutirii. Putea foarte bine ca această bucată de hârtie să nu aibă nicio legătură cu asasinatul. Să se fi aflat pur și simplu pe asfalt mai demult, iar victima să fi fost trântită peste ea. Dar era un indiciu de care anchetatorii s-au legat. Au urmat nopți lungi, pentru că ziua policlinica era deschisă, se făceau consultații și nu erau toate fișele în locul unde erau păstrate. Până la urmă, a fost identificat Ion Râmaru ca fiind autorul crimelor, judecat, condamnat la moarte și executat în Penitenciarul Jilava.
A comis patru omoruri probate, mai multe violuri, o tâlhărie în care victima, tot o femeie, a fost atacată cu atâta sălbăticie cu un topor, încât cu siguranță că i-ar fi crăpat capul. A avut noroc mare că în seara aceea ploua și victima avea o umbrelă deasupra capului. Lama toporului a ricoșat din tija umbrelei și i-a spintecat umărul. Dar și un furt. A spart vitrina unui magazin de haine, de unde a furat un costum.
În continuare, să vedem ce au în comun cei doi asasini. Niciunul dintre ei nu era un troglodit, un analfabet. Râmaru era student la Facultatea de Medicină Veterinară. Alex, criminalul de la Craiova era elev la un liceu de prestigiu din Bănie. Deci, nu se poate spune că nu erau conștienți de faptele lor. Că nu puteau să le prevadă deznodământul tragic. Nu se compară cu asasinatele în serie din anii 90, în Dosarul ”Halta Dârza”. Atunci, un militar în termen dezertor (stagiul militar era obligatoriu la acea vreme) a plecat pur și simplu din post cu arma din dotare și două încărcătoare cu cartușe de război, pentru că i se făcuse dor de casă. Era cioban dintr-o regiune din Ardeal.
Pe drum a văzut, în spatele Palatului Copiilor, doi polițiști într-o mașină. I-a mitraliat, fără ca aceștia să poată schița vreun gest. După care, cu arma la spinare, a plecat pe jos în direcția în care credea el că-i este casa. A ajuns lângă București în halta din localitatea Dârza. S-a dus la casă și a cerut un bilet.
Pentru că femeia care vindea bilete nu a vrut să-i dea fără bani, a împușcat-o și pe aceasta. Apoi, a tras din nou și l-a rănit mortal pe un sătean, care își avea casa amărâtă în spatele haltei și care trecea întâmplător pe acolo. Când a fost prins, în ancheta efectuată de, pe atunci, procurorul criminalist Marian Nazat, recunoștea totul cu o platitudine de neimaginat. Parcă ar fi povestit un șir de fapte banale, care se petrec în fiecare zi și ale cărui autor, întâmplător era el. Niciun fel de părere de rău. Niciun fel de empatie. Ceea ce nu se poate spune în cazurile pe care le comparăm.
Un alt punct comun este premeditarea. Râmaru luase de la punctul PSI (o coșmelie din lemn vopsită în roșu, cu uși din sârmă, care adăpostea câteva unelte ce, teoretic cel puțin, ar fi trebuit folosite la stingerea unui eventual incendiu). Râmaru spărsese ghereta și luase de acolo un topor, un târnăcop și o rangă pe care le ascunsese sub pat, în camera lui de la căminul studențesc din Agronomie. C
ând ieșea noaptea pe stradă ca un prădător, le lua cu el. Mai adăugase la ele și un cuțit, pe care îl avea de acasă. Căra toate acestea cu el, pentru a ucide. În cazul lui Alex, avem din nou de-a face, evident, cu o premeditare. Are asupra lui un cuțit de vânătoare, o armă albă extrem de periculoasă, dar și o pereche de mănuși și o mască. Pe toate le purta în rucsacul roșu, elementul principal după care a fost identificat.
Un alt punct comun este sălbăticia cu care și-au atacat victimele. Numeroase lovituri cu corpuri dure, contondente, care vizau zone vitale ale corpului. Capul și toracele.
Un singur lucru mai trebuie dovedit, pentru a ști dacă și în asasinatul și tentativa (deocamdată) de asasinat de la Craiova avem tot un criminal în serie, ca și Râmaru.
Este esențial în anchetă să se stabilească fără echivoc, dacă Alex, asasinul de 17 ani, cunoștea măcar pe una dintre victimele sale. De ce este acest lucru foarte important? Dacă le cunoștea, înseamnă că a acționat asupra cuiva cu care avea ceva de împărțit. Dacă nu le cunoștea, atunci avem de-a face cu un criminal în serie, care premeditează crimele dar ucide la întâmplare, numai de plăcerea de a ucide, pe oricine îi iese în cale și este lipsit de apărare.
Ancheta trebuie să stabilească exact nu numai dacă asasinul avusese vreo legătură cu vreuna dintre victime, ci și filmul zilei în care s-a întâmplat tragedia. Pe ore și pe minute. Foarte important și acest lucru, tot pentru a se stabili dacă nu este vorba despre un criminal în serie, un psihopat ca și Râmaru. Oricum, trebuie reanalizate dosarele cu victime femei, atacate cu sălbăticie și rămase cu autor necunoscut.
În final, să apreciem civismul oltenilor, unii veniți și din alte orașe decât Craiova, care au făcut cozi la centrele de donare a sângelui, pentru a ajuta la salvarea băiatului de 20 de ani care se zbate între viață și moarte și care a pierdut foarte mult sânge în urma atacului.
De asemenea, să remarcăm faptul că foarte mulți cetățeni, imediat ce au aflat de tragedie, au ieșit pe străzi, cu mașinile sau pe jos și au început o veritabilă vânătoare a criminalului. De altfel, un șofer care a băgat de seamă că tânărul mascat fugea de polițiști, l-a urmărit cu mașina, a urcat pe trotuar și l-a blocat lângă o clădire aflată la aproximativ un kilometru de Grădina Botanică.
În secundele următoare a intervenit primul echipaj de poliție, care-l observase pe trotuar. Să remarcăm, de această dată, și promptitudinea poliției, care a ieșit cu un număr mare de echipaje pe străzi. Dovadă că în minutul care a urmat reținerii, au mai apărut alte câteva mașini de poliție.
Așadar, o crimă din gelozie, sau un criminal în serie, un psihopat de tip Ion Râmaru. Stabilirea cu exactitate dacă asasinul avea vreo legătură cu vreuna dintre victime și recercetarea dosarelor mai vechi cu victime femei, atacate cu brutalitate și rămase cu autor necunoscut, ne vor lămuri.
Deocamdată, criminalul din Bănie spune cu nu cunoștea pe niciuna dintre victime. Că a fost un conflict spontan. Nici Râmaru nu-și cunoștea victimele. Le alegea dintre femeile lipsite de apărare, care mergeau noaptea pe stradă.
Sorin Ovidiu Bălan