Criminaliști din toată lumea vin în România. Conferința internațională de criminalistică, la București

Criminaliști. Sursa foto: Arhiva EVZ

Criminaliști din toată lumea se reunesc la București în cadrul Conferinței Internaționale de Științe Criminalistice. Evenimentul va fi organizat la finalul acestei săptămâni pe 20 și 21 octombrie. Accesul la lucrări este liber pentru specialiști, dar și pentru cei interesați de acest domeniu.

Criminaliști din toată lumea, dintre cei mai buni se reunesc la București, la acest final de săptămână. În capitala Românei se va desfășura Conferința Internațională de Ştiințe Criminalistice, ediția a XI-a. Tema conferinței, din acest an, va fi „Criminalistica - Pilonul Principal al Probațiunii Judiciare în Procesul Penal și Civil”. Evenimentul este organizat de Asociaţia Criminaliştilor din România.

Conform unui comunicat de presă, dedicat evenimentului, conferința este destinată celor interesați de această știință, de investigații criminalistice, de științe polițienești. Și-au anunțat prezența, la evenimentul programat pentru 20 și 21 octombrie, mai mulți criminaliști din întreaga lume. Este vorba atât de teoreticieni, cât și de practicieni cu înaltă recunoaștere profesională.

Dezbaterile se vor purta în limbile română și engleză, iar accesul va fi liber pentru toți cei care vor să se pună la curent cu cele mai noi informații legate de acest domeniu. Prezența va fi atât fizică, cât și online, lucrările fiind transmise pe internet.

„Conferința este dedicată arealului criminalisticii, științelor de investigație, științelor polițienești, dreptului și disciplinelor înrudite. La conferinţă vor participa teoreticieni şi practicieni din ţară şi străinătate, cu înaltă recunoaştere profesională. Limbile de lucru ale conferinței sunt română şi engleză”, se arată în comunicatul de presă.

Sursa foto: captura video

Criminaliști din toată lumea vin la București

La conferinţa criminaliștilor de la București vor participa criminaliști din mai multe state. Este vorba despre experţi şi specialişti din Canada, SUA, Monaco, Polonia, Israel, Grecia, Germania, Marea Britanie, Italia, Ucraina, Republica Moldova, România.

Vor fi prezenți lucrători criminaliști din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică al Inspectoratului General al Poliţiei Române, din Serviciile Criminalistice teritoriale, de la Institutului Naţional de Expertize Criminalistice din cadrul Ministerului Justiţiei din România, ai Centrului Național de Expertize Judiciare pe lângă Ministerul Justiției аl Republicii Moldova.

De asemenea, la evenimentul de la București s-au înscris procurori, judecători, avocaţi, cadre didactice universitare, doctoranzi, masteranzi şi studenţi din cadrul multor facultăţi şi universităţi din România şi Republica Moldova.

Ce va cuprinde conferința de la București

Conferința Internațională de Ştiințe Criminalistice de la București este structurată pe mai multe paneluri, în funcție de specialități. Astfel programul prevede următoarele teme de discuție:

  • Panel A: Investigarea criminalistică a locului faptei;
  • Panel B: Metode şi tehnologii actuale de identificare criminalistică;
  • Panel C: Expertiza criminalistică;
  • Panel D: Interferenţa criminalisticii cu alte ştiinţe pentru aflarea adevărului judiciar.

Articolele prezentate în cadrul conferinţei, de experții criminaliști, vor fi publicate în „Revista Română de Criminalistică” şi în „Romanian Journal of Forensic Science”. Această publicație, în limba engleză, este indexată în trei baze de date internaţionale. Este vorba despre EBSCO host Research Databases, ProQuest și WorldCat.

Articolele în limba română şi engleză, care vor fi redactate cu respectarea cerinţelor prezentate în template, vor fi transmise, până la data de 01.10.2023, în format electronic (extensie doc sau docx) la adresa de e-mail: acr.criminalistilor@gmail.com.