Au trecut 80 de ani de la una dintre cele mai criminale acțiuni ale Uniunii Sovietice împotriva românilor basarabeni și bucovineni. În noaptea de 12-13 iunie 1940, 24.360 de persoane din Barasarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța au fost deportate de autoritățile sovietice. Alte 5.479 au fost arestate. După cotropirea străvechilor teritorii românești, bolșevicii luau măsuri dure pentru a preveni orice încercare de răzvrătire.

Nu era prima acțiune de acest fel. Imediat după ocuparea acestor teritorii româneşti în 28 iunie 1940, sovieticii au început o campania de eliminare a tuturor celor ostili regimului. În 1940, au fost vizați cei care luaseră parte la Sfatul Țării și votaseră pentru unirea cu România în 1918. Apoi, au început pregătirile pentru o operațiune pe scară largă.

NKVD a pregătit listele cu "elementele antisovietice" pe baza delațiunilor

Marea deportare a fost pregătită de temuta poliție politică NKVD. Pe 11 noiembrie 1940, conducerea NKVD a emis un ordin de identificare a tuturor "elementelor antisovietice".

Pe listele întocmite în fiecare sat sau oraș, trebuiau să apară toți foștii proprietari de terenuri, proprietarii de fabrici, oamenii de afaceri, dar și cei ale căror convingeri politice erau în contradicție cu regimul comunist- legionarii, membrii partidelor politice românești, foștii primari și colaboratorii Siguranței românești.

Și intelectualii erau vizați. Nu era vorba numai de preoți, ci și de învățători și chiar medici. Trebuie menționat că aceste liste nu-i vizau doar pe români. Pe ele își găseau locul și cei refugiați din URSS în timpul și după revoluția bolșevică, foștii luptători ai Armatei Albe, nobilii ruși, dar și primarii de etnie bulgară sau găgăuză.

În februarie 1941, tribunalele și sovietele locale au terminat de redactat listele cu dușmanii URSS.

Pe 31 mai 1941, plenipotențiarul Consiliului Comisarilor Poporului pentru Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, Sergo Goglidze, i-a trimis personal lui Stalin o "Rugăminte" (Prosiba, în limba rusă) în care cerea permisiunea de a exila urgent "anumite elemente" din țară.

Ca bază juridică a strămutării, Goglidze făcea referire la Regulamentul cu privire la modul de aplicare a deportării față de unele categorii de criminali, aprobat în mai 1941.

Acordul a venit peste câteva zile, iar agentura NKVD de la Chișinău a trimis organelor locale instrucțiuni privind deportările în masă. Operațiunea a fost programată pentru 12 iunie 1941. Ea trebuia finalizată în maximum 24 de ore pentru a evita tulburările.

S-a acționat chiar mai dur decât prevedeau ordinele

Instrucțiunile criminale date celor care aveau să pună în aplicare strămutarea s-au dovedit și mai dureroase din cauza modului în care au fost puse în aplicare.

Conform dispoziției oficiale, fiecare familie putea lua cu ea bagaje de până la 100 de kilograme - bani, haine, produse alimentare. Pentru pregătiri li se alocau două ore. În practică, din câte au povestit mai târziu deportații, cei mai mulți au avut la dispoziție numai aproximativ 40 de minute.

Cât privește bunurile pe care au avut voie să le ia, acestea nu au putut depăși 40 de kilograme și, în cele mai cumplite cazuri, 10 kg. S-au înregistrat și cazuri în care soldații sovietici au furat pur și simplu banii și obiectele de valoare ale oamenilor. Casa, pământul, vitele au fost furate de hoțul cel mare- statul sovietic.

Călătorie de coșmar

Deportaților li s-a ordonat să meargă la stațiile de cale ferată cu propriile mijloace, de obicei căruțele din bătătură. Numai cei care nu aveau mijloace de transport propriu au fost duși de autorități.

Aproximativ o mie de persoane ale căror nume figurau pe liste au reușit să se sustragă. Trei au reușit să se ascundă. 318 fugiseră în alte localități, iar 133 de persoane erau prea bolnave ca să poată fi transporate. 829 de persoane au fost iertate pe motiv că nu existau suficiente probe ale vinovăției lor.

În staţiile de cale ferată s-a făcut treierea oamenilor și repartizarea spre zonele de deportare, conform celor stabilite anterior de NKVD. Pentru acțiunea criminală, autoritățile sovietice au alocat 1315 vagoane. Potrivit statisticilor oficiale, un vagon trebuia să adăpostească circa 20 de persoane, numai că n-a fost deloc așa.

Oamenii au fost înghesuiți și câte 70-100 în vagoanele de marfă, ceea ce a transformat călătoria într-un adevărat coșmar. Cum oamenii au fost strămutați spre zone practic sălbatice cu o climă extrem de dură (Karaganda în Kazahstan, Omsk şi Novosibirsk în Siberia Centrală), cei mai norocoși au avut de îndurat o călătorie de 12 zile. Ceilalți au avut de mers cu trenul două sau chiar trei săptămâni. Pe lângă înghesuiala și aerul irespirabil, bieții oameni au trebuit să îndure și foamea.

În teorie, fiecare om trebuia să primească 600 de grame de pâine pe zi. În practică, unii dintre ei au primit numai pește sărat. O hrană care le-a mărit chinul, având în vedere că norma de apă era de numai 200 de mililitri pe zi. Alţii au primit numai 300 de grame de pâine şi apă fiartă pe post de supă. în aceste condiții, unii s-au stins pe drum.

Despărțirea familiilor

Multe familii au fost separate. 8 mii de bărbați au fost internați în lagăre de muncă. Mamele și copiii au fost trimiși în coloniile speciale din Kazahstan, Omsk și Novosibirsk.

Din informațiile fragmentare aflate în arhivele sovietice s-a putut calcula că, în toamna lui 1941, deportații din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească au fost strămutate în RSS Kazahă 9.954 persoane, RASS Komi 352, în regiunile Omsk (6.085), Novosibirsk (5.787) și Krasnoiarsk (470). În Kazahstan, deportații din RSSM au fost repartizați în regiunile Aktiubinsk (6.195 persoane), Kîzîl-Ordînsk (1.024) și Kazahstanul de Sud (2.735). Numărul celor care și-au pierdut viața ăn timpul călătoriei sau ăn locurile de detenție din cauza brutalității autorităților și a condițiilor inumane de trai este imposibil de estimat. Cert este că foarte puțini dintre cei au ajuns să-și mai vadă vreodată locurile natale.

În 1953, după moartea lui Stalin și căderea lui Beria, plenipotențiarul sovietic Sergo Goglidze, a fost arestat și împușcat la Moscova , pe 23 decembrie 1953, alături de alți ofițeri NKVD apropiați de Lavrenti Beria.