Moscova are planuri să transforme peninsula anexată anul trecut într-un pivot militar, inclusiv prin instalarea de armament nuclear.
Rusia are tot dreptul să instaleze rachete nucleare în Crimeea, peninsulă anexată în martie 2014, întrucât este teritoriul său, a avertizat ieri un oficial rus de rang înalt. Declarațiile acestuia vin în contextul tot mai multor speculații cu privire la posibilitatea ca armata rusă să amplaseze armament strategic în Crimeea, într-un context mai larg de militarizare a peninsulei, pe măsură ce Alianța Nord-Atlantică își relochează trupe în estul Europei.
„100.000 de soldați”
„Evident că Rusia poate desfășura arme nucleare oriunde pe teritoriul său, dacă ea consideră că este necesar. Nu ştiu dacă există sau nu arme nucleare acum în Crimeea. Nu ştiu nimic nici despre eventuale planuri în acest sens, dar, în principiu, pornim de la premisa că dispunem de acest drept”, a declarat Mihail Ulianov, şeful Departamentului
Acesta este discursul la nivel politic, menit să pună presiune pe Occident. Comandanții militari ruși susțin însă că Rusia nu are nevoie să amplaseze arme nucleare în Crimeea, deoarece rachetele sale balistice moderne pot lovi orice țintă de pe glob fără să fie neapărat amplasate la granițele sale. Mai mult, aceste baterii sunt amplasate în centrul Rusiei pentru a împiedica inamicul să le distrugă. Totuși, declarațiile comandanților pot ascunde adevăratele planuri pe care armata rusă le are în ceea ce privește Crimeea, peninsulă situată la circa 400 de km de țărmul românesc. Astfel, Andrii Klymenko, un jurnalist independent din Crimeea, a dezvăluit presei ucrainene că armata rusă a luat deja măsuri pentru a transforma peninsula anexată anul trecut într-o „bază militară uriașă”. Acest plan este una din ambițiile președintelui rus Vladimir Putin și prevede și instalarea de armament nuclear, alături de relocarea a 100.000 de soldați.
„Climat de teroare”
Până la planurile de a militariza total Crimeea, Statele Unite au atras atenția, prin vocea asistentului secretarului de Stat, Victoria Nuland, că în peninsulă, dar și în estul separatist al Ucrainei, domnește un climat de teroare. Ea a mai condamnat încălcările drepturilor omului din Crimeea și violența și jafurile la care se dedau „marionetele separatiste”