Unul dintre cei mai mari istorici ai vremii a făcut declaraţii pentru presa britanică despre activităţile şi deciziile lui Hitler din război. La puţin timp după Ziua Zet , Adolf Hitler a ucis fără milă.

În timpul „Zi-Z” de la 6 iunie 1944 s-a declanșat debarcarea din Normandia, invazia Aliaților destinată eliberării continentului european de sub dominația nazistă în timpul celui de-al doilea război mondial.

Invazia din Normandia a început cu acțiunile aeropurtate ale trupelor de parașutiști și ale infanteriei transportate cu planoare și cu atacuri masive ale aviației, artileriei navale, din noaptea de 5/6 iunie. În dimineața zilei de 6 iunie a fost declanșată acțiunea amfibie de debarcare pe plajele Normandiei. Forțele destinate acțiunii au început deplasarea în Ziua Z din porturile de pe coastele sudice ale Angliei, cel mai important dintre ele fiind Portsmouth. Bătălia din Normandia a continuat pentru mai mult de două luni, trecând prin fazele de stabilire, extindere a capetelor de pod și mai apoi de eliberare a teritoriului Normandiei. Aceste acțiuni au dus la închiderea pungii de la Falaise și la eliberarea Parisului la sfârșitul luni august 1944.

Bătălia din Normandia a fost descrisă de Adolf Hitler astfel: „În răsărit, imensitatea spațiilor ne va …. permite o pierdere de teritoriu … fără ca șansele de supraviețuire ale Germaniei să sufere o lovitură mortală. Nu același lucru se întâmplă în occident! Dacă inamicul va avea succes aici … vor urma consecințe de proporții uriașe în foarte scurt timp”.

Hitler s-a bucurat când Normandia a fost invadată pe 6 iunie 1944, fiind convins că inamicii săi vor fi complet distruşi, iar înfrângerea se va abate asupra englezilor şi americanilor din război. Atunci el putea concentra toate armatele sale pe frontul de est împotriva lui Stalin, a declarat un mare istoric al vremii pentru rpesa britanică.

Dar cum el a fost într-un excces de furie, ordinele sale au dus la moartea comandaţilor săi. Vinovaţi de situaţie nu au fost inamicii lui Hitler, ci chiar el, care în goana după victorie nu a mai judecat normal în momentul în care a făcut planul penrtu bătălie, scrie dailymail.co.uk.