Poliția din Bălți, Republica Moldova a anunțat că a reușit să captureze un bărbat, care este acuzat de uciderea a trei persoane.
Ancheta a scos la iveală că autorul crimelor, are 21 de ani, este din Tiraspol, Republica Moldova, nu avea loc de muncă, și s-a cunoscut cu acestea total întâmplător. În prima fază, criminalul a consumat alcool împreună cu una dintre victime, care, ulterior, l-a invitat la el acasă să se distreze alături de alte persoane, mai exact de un bărbat și o femeie.
La un moment dat, între cei patru bărbați s-a iscat un scandal, tranșat rapid de bărbatul arestat. Polițiștii mai spun că autorul s-a folosit de ”gâtul” unei sticle sparte, cu care i-a ucis pe cele trei persoane, iar mai apoi a dat foc locuinței și a plecat de la fața locului ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Descoperirea macabră a fost făcută de de pompierii chemați să stingă incendiu, și au descoperit cele trei cadavre. Polițiștii au constatat identitatea victimelor care zăceau cu semne vizibile de moarte violentă - o femeie în vârstă de 35 de ani și doi bărbați în vârstă de 40 și 44 de ani.
Bărbatul riscă închisoare pe viață.