CRIMĂ ŞOCANTĂ! Un moldovean şi-a ucis fosta soţie, i-a tăiat capul, a umblat cu el pe stradă, după care l-a aruncat la gunoi

Un moldovean și-a ucis soția, i-a tăiat capul și a dat foc apartamentului, după care, a învelit capul într-un prosop și a pornit cu el pe stradă. Incidentul a avut loc în orașul Tiberias, Israel, la câteva zile de la divorţul celor doi.

Corpul unei femei în vârstă de aproximativ 30 de ani a fost găsit într-un apartament din orașul Tiberias. Suspectat de omor este fostul soţ al victimei - cetățean al Republicii Moldova. Aceștia au divorţat cu câteva zile în urmă, iar femeia le-a spus prietenilor că se teme pentru viața ei. Poliția a fost alertată despre un om suspect care merge pe stradă, fiind plin de sânge. Ulterior, s-a descoperit că avea capul tăiat al soției sale, pe care l-a aruncat la gunoi.

Bărbatul și-a ucis soția, i-a tăiat capul, iar apoi a încercat să dea foc la apartament. Totodată, criminaliștii au descoperit pe corpul femeii urme de violență. Potrivit vecinilor, omul se afla la evidența psihiatrului. Fosta soție lucra la o grădiniță din oraș.„El a venit la mine ca și cum nimic nu sa întâmplat și m-a rugat să sun pompierii, spunând că în propria casă a izbucnit un incendiu și nu-l poate stinge”, povestește un instalator care se afla prin apropiere.

„Ţinea ceva sub braț, ceva înfășurat într-un prosop. La început am crezut că era o cască și apoi am crezut că este capul unei păpuși. Doar după câteva secunde am observat că el este acoperit de sânge. L-am întrebat: Ce fel de sânge este pe tine? Să chem poliția?”, a adăugat martorul.

„Apoi a pus capul în coșul de gunoi și a încercat să-i dea foc. Dar mâinile îi tremurau rău, astfel că nu i-a reușit. Curând a sosit poliția, iar el a întins mâinile pentru a-i fi puse cătușele, fără a opune rezistență”, povestește același martor.

Vecinii mai spun că suspectul, după divorț, a rămas fără adăpost. Primarul orașului Tiberias, Yossi Ben-David, a acuzat serviciul de ajutor psihologic de lipsă de acțiune. „Ei au știut despre starea suspectului, dar nu au făcut nimic”, scrie Realitatea.md.