Crimă înfiorătoare într-o comună. Și-a ucis propria soție din gelozie, apoi a încercat să se sinucidă

Un bărbat dintr-o comună din județul Gorj și-a ucis soția din gelozie, după ce ar fi surprins-o vorbind la telefon cu alt bărbat.

Crimă în Gorj: soție înjunghiată din gelozie! O femeie de 59 de ani din comuna gorjeană Scoarța a decedat miercuri după-amiază, după o ceartă cu soțul. Bărbatul în vârstă de 61 ani a înjunghiat-o mortal. Cadavrul femeii a fost găsit de nora sa. Aceasta a anunțat poliția, dar a solicitat și o ambulanță, căci soțul femeii a încercat să își ia viața după ce a comis crima.

Vecinii relatează că scandalul dintre cei doi gorjeni, care aveau împreună 3 copii, dura de două zile.  După ce a lovit-o mortal pe femeie, bărbatul a încercat să-și pună capăt zilelor.

Crimă în Gorj, soție omorâtă din gelozie! Criminalul s-a înjunghiat în abdomen

Potrivit presei locale, criminalul s-a înjunghiat de mai multe ori în abdomen, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu pentru îngrijiri medicale. La fața locului se află o echipă de criminaliști ai IPJ Gorj, coordonați de un procuror de la Parchetul Județean.

Comunitatea din Scoarța este șocată de întâmplare, precizează Pagina Olteniei. Cei doi soți erau căsătoriți de foarte mulți ani și aveau împreună 3 copii adulți, fiecare la casa lui. Unele surse susțin că gelozia ar fi fost motivul scandalului dintre cei doi soți. Se pare că bărbatul și-ar fi surprins soția vorbind la telefon cu cineva.

În iulie 2020, o altă crimă oribilă a îngrozit județul Gorj. Un bărbat de 39 de ani și-a ucis cu sânge rece mama nevăzătoare, iar coșmarul prin care a trecut aceasta este imposibil de descris în cuvinte, spun criminaliștii. Femeia era în vârstă de 61 de ani și locuia împreună cu băiatul ei, în a cărui grijă se afla, fiind un caz social, pentru care fiul încasa bani de la stat. Potrivit declarațiilor făcute de preprezentanții Primăriei Licurici, fiul femeii avea probleme cu alcoolul și avea datorii la stat de 82.000 de lei din cauza scandalurilor și a injuriilor provocate în diferite situații, fiind cunoscut ca o fire recalcitrantă.