Circa 215 milioane de creştini din întreaga lume s-au confruntat cu persecuţiile din cauza credinţei lor anul trecut, femeile şi copii creştini fiind în special vulnerabili şi deseori supuşi violenţelor sexuale.
Anul trecut, în medie, 250 de creştini au fost ucişi lunar din cauza credinţei lor. Marea Britanie a comandat un studiu independent asupra persecuţiilor care îi vizează pe creştini pentru a descoperi paşi concreţi prin care îi poate susţine pe practicanţii acestei religii despre care se spune că a fost vizată de o creştere dramatică a violenţelor la nivel mondial, relatează Reuters şi dpa.
"Foarte des persecutarea creştinilor este un semnal timpuriu de alertă privind persecutarea oricărei minorităţi", a precizat ministrul de externe Jeremy Hunt într-un comunicat dat publicităţii miercuri.
"Astăzi i-am cerut episcopului de Truro (Philip Mounstephen - n.r.) să analizeze cum poate răspunde mai bine guvernul britanic la plaga persecuţiei creştinilor în întreaga lume. Putem şi trebuie să facem mai mult", a adăugat el, potrivit Agerpres.
Studiul va întocmi o hartă cu persecuţiile care îi vizează pe creştini în ţări cheie din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia, va analiza sprijinul britanic şi va recomanda un un răspuns politic comprehensiv, a precizat guvernul de la Londra.