Alegerile generale din septembrie au adâncit criza structurală profundă din Germania, care se apropie vertiginos de prăpastie.

O analiză necruțătoare a situației din Germania realizată de  Gatestone Institute.

Alegerile federale din Germania trebuiau să se încheie cu un triumf al Angelei Merkel. Rezultatul lor a fost însă total diferit de ceea ce se anticipa. „Victoria” lui Merkel aduce a dezastru: Alianța creștin-democrată (CDU-CSU) a primit 33% din voturi – cu 9% mai puțin decât în urmă cu patru ani, cel mai prost rezultat al său din 1949 încoace.

Partidul Social-Democrat (SPD), care a condus țara alături de Merkel în ultimii patru ani, a pierdut peste 5% și a căzut de la 25,7% la 20% din voturi – cel mai prost rezultat al său din istorie.

Alternativa pentru Germania (AfD), un partid naționalist conservator apărut în 2013, a obținut 12,6% și va intra în Bundestag pentru prima oară.

Die Linke, Stânga marxistă, a obținut 9%.

De vreme ce SPD și Die Linke nu vor participa la viitorul guvern, iar AfD este radical opusă politicilor lui Merkel, acesteia nu îi mai rămân decât doi parteneri posibili: Partidul Liberal-Democrat și Verzii. Dar pozițiile acestora pe majoritatea subiectelor importante sunt ireconciliabile.

Angela Merkel va rămâne cancelară doar pentru că nu există o altă soluție politică. Cu șase luni în urmă, două treimi din populația germană dorea ca locul ei să fie luat de altcineva. Doar 8% dintre germani doreau ca ea să rămână cancelar. Martin Schulz, fost președinte al Parlamentului European, care a fost candidatul SPD, nu a oferit un program mult diferit de al contracandidatei sale și a avut o campanie mediocră.

Dacă Merkel reușește să formeze o coaliție, aceasta va fi un amalgam precar și instabil care va menține Germania în pragul paraliziei și va face din această țară bolnavul Europei secolului XXI.

În realitate, Germania este deja o țară bolnavă, iar Angela Merkel este parte integrantă din această boală.

În 1945, Germania era o ruină. Ea s-a reconstruit și a devenit cu timpul principala putere economică a Europei. Pe măsură ce a redevenit o putere, ea nu s-a afirmat politic și a rămas discretă, umilă, pocăită și păstrând o tăcere rușinoasă.

Din cauza rolului său în război, ea s-a arătat reticentă față de reconstruirea unei armate, atunci când puterile NATO i-au cerut să facă asta; a adoptat o poziție generală pacifistă care a dus la Ostpolitik, o politică de apropiere de Estul comunist și de Uniunea Sovietică.

Pentru că naționalismul german a dus la naționalism-socialism, Germania a respins orice formă de naționalism. Pentru că a comis un genocid, Germania s-a impregnat cu ură de sine și cu respingerea propriei identități.

S-a orientat către construcția europeană și a încercat să se definească ca europeană, pentru a nu i se zice că este prea germană.

Acest proces a durat până la căderea Zidului Berlinului și reunificarea țării. Reunificarea a fost percepută îndeobște ca rodul discreției și umilinței germane.

Angela Merkel, care părea să incarneze o Germanie reunificată cu succes, a devenit moștenitoarea acestui proces de ansamblu atunci când a devenit cancelară în 2005.

Disfuncționalitățile au început să apară. Economia germană era încă prosperă, însă sărăcia creștea (în 2005, 17% dintre germani era oficial săraci și câștigau jumătate din venitul mediu), iar numărul muncitorilor săraci creștea și el.

Rata natalității era extrem de scăzută. Ea își începuse declinul în 1967 și a ajuns rapid la 1,5 copii la o femeie. Populația îmbătrânea.

Germania a început să aducă imigranți turci pentru a compensa penuria de mână de muncă. În 2000, numărul imigranților atingea 3,5 milioane.

Importul de imigranți musulmani a dus de asemenea la o lentă islamizare a țării. În principalele orașe au fost construite moschei. S-au deschis școli coranice. Islamul a fost integrat în programa școlară.

Merkel a căutat consensul în mod constant și a colaborat cu social-democrații timp de opt din cei doisprezece ani în care a ocupat scaunul de șef al guvernului.

Germanii au părut că acceptă asta, până în momentul în care a deschis frontierele în fața unui enorm val de refugiați și imigranți din Orientul Mijlociu, în august 2015. Peste 1,5 milioane de persoane au intrat în țară fără vreun control veritabil, majoritatea tineri ce puteau beneficia de reunificarea familială.

Afirmațiile potrivit cărora imigranții vor fi asimilați fără a crea probleme majore au fost dezmințite de realitate. Violurile s-au înmulțit. Violența a explodat.

În 2016, aproape jumătate din infracțiunile comise la Berlin au avut ca autori imigranți de dată recentă. S-au format rețele jihadiste. Au apărut actele teroriste. Antisemitismul musulman a dus la atacuri împotriva unor sinagogi. Costurile cu asistența socială au crescut considerabil.

Merkel nu a exprimat nici un regret, nici măcar după alegeri: dimpotrivă, recent ea a declarat că dacă ar trebui să redeschidă frontierele țării din nou, ar face-o fără să ezite. A încercat să își impună deciziile în materie de imigrație țărilor europene reticente: Ungaria, Cehia, Polonia. Presiunile sale continuă și acum.

Rușinea pentru cel de-Al Doilea Război Mondial persistă încă în mintea germanilor, dar ea începe să se estompeze. Cu câțiva ani în urmă, un sondaj dezvăluia că aproape 70% dintre germani se arătau iritați că pot fi încă făcuți responsabili astăzi de crimele împotriva evreilor.

Circa 25% dintre persoanele chestionate au aprobat următoarea frază: „Mulți dintre evrei încearcă să folosească în avantajul lor faptul că în trecutul germanilor a existat Al Treilea Reich.”

Sondaje recente arată că între o treime și jumătate din germani consideră Israelul ca pe echivalentul politic al Germaniei naziste.

Guvernul german însuși pretinde să dea frecvent lecții de moralitate Israelului, însă nu critică niciodată liderii teroriști, precum Mahmoud Abbas.

Germania se află într-o etapă de pacificare, de creare și de reîntărire a legăturilor economice cu state-problemă precum Iranul.

Armata germană este atât de prost dotată, încât, în timpul exercițiilor, în lipsă de arme, folosește mături.

Sondajele arată că populația germană crede astăzi că principalul pericol pentru pacea mondială nu vine nici dinspre Iran, nici dinspre Coreea de Nord, ci din partea Statelor Unite.

Germania este astăzi țara cea mai anti-americană din lume. Stern, una din principalele reviste germane, a publicat recent pe copertă o imagine cu Donald Trump executând salutul nazist, înfășurat în steagul american.

Eficiența economică germană este slabă. Economia germană este esențialmente una industrială, neadaptată erei digitale. Ponderea investițiilor în PIB scade; sectorul inovațiilor este astenic; productivitatea stagnează.

Din 2008 încoace, creșterile anuale ale productivității nu au fost în medie decât de 0,5%.

Închiderea programatică a centralelor nucleare germane în numele „protejării climatului” sporește prețul electricității, iar gospodăriile și întreprinderile germane plătesc cele mai mari facturi energetice din rândul țărilor dezvoltate.

Imigranții necalificați veniți din lumea musulmană nu îi pot înlocui pe germanii calificați care se pensionează sau mor. Numărul săracilor continuă să crească. Capacitățile de primire a imigranților au ajuns la limită; condițiile de viață pentru numeroși refugiați sunt inferioare normelor minimale: în tabere nu se face curățenie regulat, pământul rămâne impregnat cu fecale, urină și sânge zile în șir, invaziile de gândaci sunt la ordinea zilei.

Comisarul german pentru imigrație declara recent că doar un sfert dintre refugiații instalați în Germania ar putea intra pe piața muncii. Ceilalți vor trebui să trăiască toată viața din alocațiile guvermanentale.

Boli, care erau aproape eradicate, precum tuberculoza, își fac din nou apariția. Vaccinurile pentru multe din ele nu există, de vreme ce europenii au încetat să le mai fabrice.

Vârsta medie în Germania este acum de 46,8 ani. Asistăm la o înlocuire progresivă a populației ne-musulmane de către musulmani. 40% dintre copiii cu vârste mai mici de cinci ani au astăzi rădăcini străine.

Din 2005, populația de imigranți recenți a crescut cu 24%, populația autohtonă s-a diminuat cu 5%.

Demograful Michael Paulwitz scria acum un an că, dacă tendințele nu se inversează, germanii vor deveni o minoritate în propria țară, peste 15-20 de ani.

Nimic la ora actuală nu arată că ar exista o șansă ca tendintele să se inverseze.

Presa germană este impregnată de Corectitudine Politică. Ziarele și revistele sprijină multiculturalismul și nu vorbesc despre problemele cu care țara se confruntă în mod real: creșterea economică anemică, îmbătrânirea populației, islamizarea.

Numeroși ziariști, profesori și scriitori afirmă că nu există o cultură germană.

Cărțile care critică islamul se vând în tiraje mari, dar autorii lor sunt imediat diabolizați. „Deutchland scafft sich ab” (Germania se aneantizează singură) a fost un enorm succes în 2010, dar autorul ei, Thilo Sarrazin, a fost imediat făcut „rasist” și marginalizat.

Rolf Peter Sieferle, fost consilier al lui Merkel, a scris mai multe articole despre autodistrugerea Germaniei. El nota în 2015: „O societate care nu mai poate face diferența între ea însăși și forțele care o dizolvă trăiește moral peste mijloacele sale.” Insultat și respins de cei cu care colabora, s-a sinucis în septembrie 2016. O culegere a notelor sale a fost publicată după moartea sa, cu titlul „Finis Germaniae”.

Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) promite să „zguduie Bundestagul”. Cele 12,6% din voturi pe care le-a obținut îi vor da fără îndoială posibilitatea de a vorbi. Liderii săi sunt tratați de presă drept niște incarnări ale diavolului.

Ministrul Afacerilor Externe, Sigmar Gabriel, a avertizat față de intrarea „adevăraților naziști” în Parlament. Un șef de partid de stânga, Die Linke, a pus întrebarea: „Nu am învățat nimic din lecția războiului?”

Liderii comunității evreiești se tem: Dr. Joseph Schuster, președintele Consiliului central al Evreilor din Germania, a declarat că AfD a recurs la strategii utilizate în general de „dictaturile fasciste” în formare.

AfD nu este un partid nazist. Mai degrabă, membrii săi se tem că Germania și germanii vor pieri striviți de Islam. Naziștii erau antisemiți, militariști, socialiști și doreau să cucerească noi teritorii. AfD nu este antisemit, nici militarist, nici socialiști și nu doresc să cucerească teritorii.

Liderii evrei din Germania sunt speriați pentru că cred că dacă AfD este ostilă unei minorități, musulmanii, atunci ea poate deveni ostilă și față de alte minorități.

Foarte probabil, se înșală. Între musulmani și evrei nu există comparație posibilă. AfD susține dreptul Israelului de a exista și de a lupta împotriva amenințării islamice.

Unii membri AfD au făcut declarații controversate în legătură cu soldații germani și cu Memorialul Holocaustului din Berlin. Dar, în același timp, AfD este partidul cel mai pro-israelian din Germania. Este de asemenea singurul partid care vede limpede riscul foarte real ca Germania să alunece spre un crepuscul islamic.

Este posibil pentru Germania să se redreseze? Viitorul apropiat o va arăta. Dar în joc este mai mult decât Germania.