"Creierul" atacului de la Mumbai, arestat în Pakistan

Forţele de securitate pakistaneze au efectuat un raid asupra unei baze de antrenament folosită de Lashkar-e-Taiba (Let), gruparea teroristă responsabilă de atacul de luna trecută din Mumbai, şi au arestat mai mulţi membri ai grupării, a anunţat "Times Online".

Conform unei surse guvernamentale, printre cei arestaţi este şi Zakiur Rehman Lakhvi, un activist al Lashkar-e-Taiba, considerat de autorităţile indiene drept omul care a plănuit atacul din Mumbai.

Raidul de aseară, care a avut loc lângă Muzaffarabad, capitala regiunii Kashmir, reprezintă primul răspuns al Pakistanului la presiunile Indiei şi Statelor Unite de a lua măsuri prompte împotriva Lashkar-e-Taiba şi a grupărilor afiliate acesteia.

Surse guvernamentale au spus că trupele pakistaneze au efectuat un raid asupra unei tabere aparţinând lui Jamaat-ud-Dawa, organizaţia părinte a grupării Lashkar-e-Taiba, situate la aproximativ 5 kilometri de Muzaffarabad. Rezidenţii locali au spus că armata a folosit elicoptere militare în timpul raidului şi că au auzit mai multe explozii.

Gruparea Lashkar-e-Taiba a fost interzisă în Pakistan în 2002, după ce membrii ei au atacat Parlamentul indian, provocând mobilizarea trupelor indiene la graniţa comună dintre cele două ţări.

Cu toate acestea, autorităţile indiene spun că LeT a continuat să funcţioneze liber sub protecţia grupării Jamaat-ud-Dawa, care este este condusă de fondatorul LeT, Hafiz Mohammed Saeed.

Lakhvi, şi el un fondator al Lashkar-e-Taiba, a folosit mai multe pseudonime în perioada în care a ocupat funcţia de comandant suprem al grupului, supervizând operaţiunile grupului în Kashmir, Cecenia, Bosnia şi Irak.