Credeaţi că „Deep State” există doar în SUA?

„O tragedie americană” s-a petrecut de data aceasta în Italia, cu complicitatea lui Conte ajutat de Deep State, după cum relatează Il Giornale.

Ceea ce nu s-a spus asupra cazului cu 007 şi care riscă să-l copleşească pe primul minstru al Italiei, Giuseppe Conte, este aceasta: există suspiciuni în cercurile Liga Nord şi nu numai, că premierul ar fi "lucrat" vara care abia a trecut pentru a izola pe vicepremierul său, Matteo Salvini, până nu demult titularul unei axe preferenţiale cu Donald Trump".

Il Giornale pune în ordine semnalele suspecte despre acea criză de guvern:

1. Pe 10 iulie, din SUA, iată că apare înregistrarea lui Gianluca Savoini la Hotel Metropol din Moscova, prima lovitură dată lui Salvini, cu parfum de servicii secrete.

2. Pe 7 august Steve Bannon, ex consilierul strategic al lui Trump şi pionul tutelar al suveraniştilor la nivel mondial, prevede sfârşitul iminent al primului guvern Conte, cu acea criza care a exploda la câteva ore (!).

3. Pe 27 august, Trump în persoană se arată favorabil pentru un guvern Conte-bis(!?).

Trei "chichiţe" care alimentează un mozaic neliniştitor: în câteva luni, Conte "a ars tot ce mişcă în jurul lui Salvini". "În această operaţiune -explică Il Giornale - un rol decisiv l-au avut agenţii 007 italieni, care au furnizat americanilor ajutorul pe care Conte l-ar fi promis acestora, de data aceasta să spioneze în apărarea lui Trump".

Acest scenariu ar explica şi de ce Salvini, din ce în ce mai presat, s-a hotărât să acţioneze cu anticipaţie deschizând pur şi simplu o criză de tip kamikaze. O criză la întuneric care l-a azvârlit în opoziţie.

Concluzii:

-Suspectul Conte l-a vândut pe Salvini în SUA.

-Primul ministru l-ar fi ajutat pe Trump și ar fi obținut acel audio de la hotelul din Moscovei care a slăbit Liga.