Crater și fragmente împrăștiate pe 100 de metri. Poliția, noi detalii despre drona care a explodat în nordul Republicii Moldova

Crater și fragmente împrăștiate pe 100 de metri. Poliția, noi detalii despre drona care a explodat în nordul Republicii Moldova

Republica Moldova. Fragmentele unei drone care ar fi explodat la impactul cu solul au fost descoperite pe un teren agricol din apropierea satului Scăieni, raionul Dondușeni. Polițiștii au găsit un crater în care se aflau elemente cu potențial distructiv. Mai multe componente ale aparatului de zbor erau împrăștiate pe o rază de până la 100 de metri.

Potrivit Poliției, craterul format în urma impactului are un diametru de aproximativ 35 de centimetri și o adâncime de 15 centimetri. În apropierea acestuia au fost găsite motorul cu ardere internă. De asemenea, rezervorul și alte fragmente din corpul dronei.

Autoritățile urmează să dispună expertize de specialitate pentru identificarea tuturor elementelor descoperite și stabilirea circumstanțelor incidentului. Deocamdată, Poliția nu a precizat tipul aparatului de zbor.

Sursa foto: Poliția Republicii Moldova

Amintim că, pe 16 octombrie, Ministerul Apărării a anunțat că o dronă a căzut și a explodat pe un câmp din extravilanul localității Codrenii Noi, în direcția satului Scăieni.

Incidentul a avut loc într-o perioadă în care autoritățile au raportat mai multe încălcări ale spațiului aerian al Republicii Moldova, pe fondul atacurilor Federației Ruse asupra Ucrainei.

Șapte incidente în perioada 10–16 octombrie

Potrivit Ministerului Apărării, în perioada 10–16 octombrie 2026, Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale a înregistrat șapte incidente de încălcare a spațiului aerian al Republicii Moldova.

Unul dintre cazuri a fost consemnat pe 10 octombrie, în localitatea Geamăna, raionul Anenii Noi. Acolo au fost depistate fragmentele unei drone care conținea explozibil.

Alte două incidente au fost înregistrate pe 15 octombrie, în localitatea Purcari, raionul Ștefan Vodă, și în localitatea Ivanovca, din regiunea transnistreană. Acestea au vizat survolarea neautorizată a spațiului aerian național de către aparate de zbor cu destinație militară.

Pe 16 octombrie au fost raportate alte patru cazuri. Acestea au fost semnalate în localitatea Tudora, raionul Ștefan Vodă, pe direcția Otaci–Hădărăuți, raionul Ocnița, pe direcția Căplani–Olănești, raionul Ștefan Vodă, precum și pe direcția Purcari–Dnestrovsc, în regiunea transnistreană.

Dronă rusească, explodat Dondușeni

Sursa foto: TV Nord

O sută de incidente raportate din 2022

De la începutul anului 2026, autoritățile au înregistrat 63 de incidente de încălcare a spațiului aerian al Republicii Moldova. Dintre acestea, 15 au fost raportate în luna octombrie.

Începând cu anul 2022 și până în prezent, numărul total al incidentelor consemnate a ajuns peste 100, potrivit datelor prezentate de Ministerul Apărării.

Autoritățile avertizează că încălcările spațiului aerian, precum și prezența dronelor, rachetelor sau fragmentelor acestora pe teritoriul țării, pot pune în pericol securitatea populației și pot avea consecințe imprevizibile.

Apel către cetățeni: nu atingeți dronele sau fragmentele acestora

Ministerul Apărării le recomandă cetățenilor să nu se apropie și să nu atingă dronele, rachetele sau fragmentele acestora, dacă descoperă asemenea obiecte.

Orice astfel de situație trebuie raportată imediat autorităților, prin apelarea numărului unic de urgență 112.

În paralel, Ministerul Afacerilor Externe a condamnat incidentele de încălcare a spațiului aerian. Autoritățile califică drept o încălcare gravă a suveranității Republicii Moldova. De asemenea și a cerut Federației Ruse să înceteze atacurile asupra Ucrainei.