Pe locul patru în clasamentul Ligii 1 de Fotbal, Universitatea Craiova speră să treacă înaintea celor de la FCSB și să joace în cupele europene. Pentru acest lucru, cei de la club au nevoie de o victorie în meciul cu Farul, echipă patronată și antrenată de marele Gică Hagi.
Meciul cu Farul Constanța, care se află pe primul loc în clasament, nu a stârnit o prea mare curiozitate în rândul craiovenilor.
Pentru asta cei de la Universitatea Craiova au transmis un mesaj fanilor să vină la stadion, ca la meciul cu FCSB, și să susțină echipa.
„Am fost foarte aproape de faza grupelor Conference League anul trecut și ne-ar plăcea, așa cum probabil v-ar plăcea și vouă, să dăm un nou asalt pentru grupe în această vară. Vă amintiți acest meci? Se întâmpla în 2017, la revenirea Științei în cupele europene după foarte mulți ani de pauză. Am ajuns acolo împreună, prin implicarea noastră, dar și a voastră. Și tot împreună am reușit să ne menținem în prim-planul fotbalului românesc și implicit în duelurile europene. De la acea dublă memorabilă cu AC Milan, am reușit să ducem cea mai frumoasă echipă din lume în Europa în fiecare sezon, timp de 6 ani la rând”, este mesajul celor de la Universitatea Craiova.
Cupele Europene o miză foarte importantă
Partida dintre Universitatea Craiova și Farul Constanța se va juca sâmbătă, pe arena ”Ion Oblemenco”.
Jucătorii de la Universitatea promit un ”fotbal total” și le cer fanilor să vină în număr cât mai mare la stadion.
”Dar sâmbătă nu venim în vulcanul de pe Oblemenco doar pentru a vedea un fotbal total. Venim pentru că lupta noastră nu s-a încheiat și ne rămân de jucat trei meciuri cruciale. Venim pentru că avem o revanșă de luat în fața unui adversar alături de care, de-a lungul timpului, am produs meciuri memorabile. Venim pentru că ne pasă și pentru că miza este imensă. Venim pentru că ducem împreună până la capăt bătălia pentru Europa. În cuvintele marelui Adrian Păunescu: oltenași, să fim uniți, că noi i-am bătut pe Leeds”, este un alt mesaj adresat de Universiatatea Craiova, suporterilor.
Pentru acest meci, prețurile biletelor sunt următoarele: Peluza Nord – 15 lei, Tribuna a II-a – 30 lei, Tribuna I – 40 lei, Tribuna VIP 2 – 70 lei și Tribuna VIP – 100 lei, scriu cei de la Prosport.