Cozmin Gusă, patronul Realitatea TV, a declarat că, împreună cu avocații, face tot ce se poate pentru a salva postul de televiziune de la desființare.
„Vrem să identificăm împreună cu avocații cum putem să blocăm această ciudățenie” - hotărârea de luni a Curții de Apel București de a infirma planul de reorganizare propus pentru Realitatea Media și de a trimite cauza la judecătorul sindic „în vederea intrării în faliment”, a spus, marți, Cozmin Gușă. Potrivit acestuia, intenția actuală este să „salvăm Realitatea Media”, eventuala folosire a postului Realitatea Plus în locul Realitatea TV fiind doar „o opțiune de rezervă”.
„Realitatea Plus e doar opțiunea de rezervă. Noi vrem să salvăm Realitatea Media, pe toți salariații noștri, care sunt peste 400. Vrem să identificăm împreună cu avocații cum putem să blocăm această ciudățenie - decizia completului din 21 ianuarie, pe baza acelorași documente care aprobă planul de reorganizare și cea din 1 aprilie, a aceluiași complet, fără niciun element nou, decizie care ne dă cu ciomagul”, a declarat Gușă pentru Hotnews.
El a reluat afirmațiile făcute și pe propriul post, referitor la greutățile cu care s-a confruntat compania în ultimele săptămâni:
„Am avut toate semnele din partea puterii, dar am reușit să le administrăm pe cele care nu au avut de-a face cu justiția - ne-au blocat de 4-5 ori conturile in ultimele săptămâni, ca să nu putem plăti chirii, salarii, orice. Tot în ultimele săptămâni ni s-a spus că trebuie să evacuăm sediul în 24 de ore, am scăpat și de asta”, a mai adăugat acesta.