Cozmin Guşă despre rezultatul alegerilor din SUA: Îngrijorarea este pe deplin justificată. Rusia este câştigătorul zilei

Consultantul politic Cozmin Guşă a analizat pe larg, pentru Realitatea TV, rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA, precizând că republicanul Donald Trump, noul lider de la Casa Albă, şi-a schimbat de sute de ori opiniile şi discursul şi tocmai aceste schimbări îi sperie pe analiştii internaţionali. Guşă spune că îngrijorarea multor este pe deplin justificată dacă analizăm omul Donald Trump.

"Donald Trump şi-a schimbat în decursul campaniei, în decursul ultimilor ani, în descursul vieţii lui, de sute de ori opiniile şi discursul. Tocmai aceste schimări de atitudine, de opinie, de orientare îi fac pe unii oameni care analizează cu lupă ce se întâmplă pe scena internaţională să fie îngrijoraţi, speriaţi, nemulţumiţi din punct de vedere profesional sau filosofic de opţiunea cetăţenilor din Statele Unite", a precizat consultantul politic.

Conform acestuia, nu este discutabilă sau disputabilă alegerea cetăţenilor americani, însă dacă analizăm omul Donald Trump în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, cea mai importantă ţară din lume în acest moment, atunci avem dreptul să ne îngrijorăm pentru ceea ce urmează.

"Nu ne îngrijorăm pentru că ar urma o schimbare, o schimbare este benefică. Lumea, chiar această lume condusă de Statele Unite, a involuat în ultimii 15-20 de ani. A involuat pentru că valorile contează din ce în ce mai puţin, pentru că oamenii valoroşi nu mai sunt preţuiţi, pentru că se citeşte din ce în ce mai puţin, epoca consumului ne-a transformat obiceiurile, contează mai mult forma decât conţinutul. Şi Donald Trump este beneficiarul unei astfel de schimbări. Dar, nu schimbarea îngrijorează, ci cel care conduce maşina schimbării, pentru că ne suim cu toţii în această maşină", a precizat Cozmin Guşă.

“ (Trump) Este un tip flamboaiant, spectaculos, care îşi schimbă nevestele, care agresează sexual femeile, care nu plăteşte taxele şi face din asta un titlu de glorie. Ăsta este Donald Trump", a explicat consultantul politic.

Cozmin Guşă a mai spus că marea ştire pentru toată lumea este cum de marea Americă a ajuns atât de scindată, cum de a ajuns la o saturaţie astfel de mare încât să ofere votul unui asemenea candidat. "Şi dacă ar fi câştigat Hillary Clinton, cu un Donald Trump atât de popular, America tot avea o problemă şi tot puteam vorbi despre două Americi pentru că acest vot anti-sistem care s-a dat a fost, pe de-o parte, un vot calculat a celor care raţionează şi care s-au săturat de dictatura corporaţiilor multinaţionale şi de felul în care îşi impun dorinţa asupra capitalului naţional, asupra salariilor. Şi este votul iraţional al oportuniştilor sau al egoiştilor sau al oamenilor cu studii mai puţine, un vot dat cu răutate împotriva sistemul reprezentat de către Hillary Clinton. Sigur, apoi, a mai fost un vot al altor revoltaţi, al revoltaţilor pe mandatele preşedintelui Barack Obama care a fost un preşedinte slab nu doar pentru România sau pentru Europa, apropo de NATO sau de euro-atlantism, a fost un preşedinte slab şi pentru americani. Şi cei care au fost foarte nervoşi pe Barack Obama şi-au dat votul, probabil într-un mod mai puţin raţional, lui Donald Trump", a detaliat consultantul politic. 

 

Cozmin Guşă a mai explicat că Hillary Clinton nu a greşit în această campanie şi nu avea altceva să facă pentru ca să fie egală cu sine însăşi: "A făcut ce putea să facă ca Hillary Clinton, ca fost secretar de stat, fost contra-candidat democratic a lui Barack Obama, fost soţie, partener, a lui Bill Clinton. Nu a fost o simplă primă Doamnă, a fost implicată în politică, lăsată de către soţui ei să se implice. Hillary Clinton a fost şi o victimă a lăcomiei corporaţiilor care au vrut să arate cu orice preţ că este candidatul lor".

“În plan simbolic, Rusia este câştigătorul zilei. Votul americanilor a mers către un rusofil care nu este aşa departe de rusofilism. Un episod de prin '87 - '89 cu ocazia vizitei lui Gorbaciov la New York l-a avut pe Donald Trump drept personaj. El şi-a dorit foarte mult ca liderul sovietic să vină să viziteze Trump Tower şi a făcut toate demersurile cu putinţă şi nu a reuşit să obţină o confirmare oficială, dar în ziua vizitei a fost anunţat că Mihail Gorbaciov va veni la Trump Tower. A coborât emoţionat, a venit o limuzină neagră, cu motociclişti, cu toate cele şi omul cu pată pe chelie şi vorbind limba rusă a coborât din limuzină, iar Trump extrem de omoţionant s-a aplecat a dat mână, l-a invitat ... În râsetele asistenţei, şi-a şters fardul un mare comic care i-a făcut o farsă şi care a marcat începutul călătoriile lui Trump în Rusia care a vrut să iasă din această ruşine", a mai spus Cozmin Guşă, adăugând că acesta este începutul rusofil a lui Trump.

Întrebat dacă au românii motive să fie îngrijoraţi, consultantul politic a spus că sistemul american este unul dedicat parteneriatului cu România. "Însă, în SUA, odată cu aceste alegeri se vor genera probleme interne atât de mare încât atenţia va fi concentrată mai mult acolo. După ce a căzut cu liftul în mandatului lui Bush, urmat de cel al lui Barack Obama, acum presupunerea mea este că această concentrare asupra problemelor interne va slăbi atenţia către acest front", a mai spus Guşă.

"Este posibil să existe şi un efect de domino în Europa"

"De asemenea, este posibil să existe şi un efect de domino în Europa, pentru că, de exemplu, în Franţa, Marine Le Pen stă foarte bine, iar alegerea lui Trump încurajează un comportament asemănător. Deja vorbim de încă o problemă în UE, iar axa Berlin-Paris care pare acum solidă s-ar putea să nu mai fie o axă, ci doar centrul unei Germanii. Care Germanie? O Germania care este dependentă energetic de Rusia. Ce este clar este că Germania va rămâne liderul european, liderul regional cu care se poate discuta, dar nu ştim care Germania, cea pragmatică care preferă o apropiere mai mare de Moscova din cauza dependenţei energetice sau Germania euro-atlantică care încearcă o politică de contra balans între Rusia şi SUA", a mai explicat consultantul politic.

De asemenea, acesta a precizat că preşedintele Iohannis are un rol foarte important şi că avem avantajul că acesta este un om însemnat pozitiv, acesta fiind un german la conducerea României.

"Klaus Iohannis devine un interlocutor important pentru regiune, deci putem să fim îngrijoraţi în Europa de ceea ce va urma după aceste alegeri. Ne convingem încă o dată că egoismul nu domină doar individul, ci şi popoarele", a mai spus acesta, explicând că România este grănicerul NATO şi trebuie să ne jucăm acest rol.

"Donald Trump are mult mai puţine cunoştinţe şi legături cu Europa"

"Donald Trump are mult mai puţine cunoştinţe şi legături cu Europa, iar un subiect complementar pentru acest va fi relaţia cu Israelul care nu se anunţă mai bună. Această politică va genera noile reaşezări pe aceea hartă pe care până acum Statele Unite îşi orientau lupta în avantajului partenerului strategic numic Israel.

SUA, cu un Israel deja dus către Moscova şi cu o Moscova deja dusă înspre Siria şi Iran, vor trebui să îşi redefinească politica în Orientul Mijlociu. Politica anti-migraţie şi anti-islam a lui Trump nu va fi ceva care să încurajează această reinventare a politicii", a mai spus acesta.

"Intrăm într-o zonă de turbulenţe"

În concluzie, Cozmin Guşă a precizat că "intrăm într-o zonă de turbulenţe şi în Orientul Mijlociu pentru că de la linia care nu mai este atât de clară între saudiţi şi americani, până la jocul din Iran, treburile devin foarte ciudate, iar politica în domeniul petrolului se va schimba".

"Dacă Putin dă mâna în domeniul petrolului şi a gazelor cu cei din Orientul Mijlociu, în urma acestei slăbiri a presiunii a SUA, America va deveni mai mică. Concluzia zilei este că ordinea mondială s-a schimbat cu aceste alegeri şi că este bine să ne responsabilizăm, să vedem ce unelte avem, pentru a fi parte acestui proces de construcţie pentru a nu mai ajunge la coadă aşa cum am ajuns şi în NATO şi în UE", încheiat Cozmin Guşă.

SURSA: Realitatea.net