Cozmin Gușă: „Cazul Dan Tudorache. 3 lucruri care mă enervează”
- Daniel Valeriu
- 22 noiembrie 2020, 12:57
Atenție vă rog, dacă nu aș cunoaște precis detalii la fel de infamante din activitatea politico-administrativă a LIBERALILOR SAU PLUSERIȘTILOR, pe care le cunosc chiar mai bine destui pesediști, aș putea zice că JUSTIȚIA E OARBĂ ȘI NIMEREȘTE CU COASA DOAR LA STÂNGA, DIN ÎNTÂMPLARE. Dar știind cu toții că nu-i așa, cum să nu-și dea seama cei pomeniți că STAU ASCUNȘI EXACT SUB PATUL DIN ANTICAMERA ARESTULUI, rezervată în mod special doar pentru pesediști, în condițiile în care totuși liberalilor și pluseriștilor li se permite plimbarea în libertate, dar totuși doar prin ȚARCUL BINE PĂZIT DE GARDIENII STATULUI PARALEL? Nici nu mai evoc aici zecile de persoane publice ce-au beneficiat de sprijinul lui Tudorache și care, chiar dacă nu-l pot apăra, ar putea măcar să-și exprime îndoiala asupra corectitudinii demersului per ansamblu, n-ar fi puțin și nici incorect, ar avea semnificația că «NU LAȘI OMUL LA GREU». Din păcate, marea majoritate fac parte din categoria ce-și CAUTĂ ACUM VIITOARELE AVANTAJE PE SUB FUSTA CLOTILDEI”.
„Și-n final, mă-ntreb și vă întreb CUM MAMA MĂ-SII SĂ MAI SPERĂM CĂ VOM PUTEA AVEA REACȚIE, PARTIZANĂ, SUBIECTIVĂ SAU CUM O FI, ATUNCI CÂND SE VA PUNE PROBLEMA SĂ NE APĂRĂM INTEGRITATEA NAȚIONALĂ ÎN FAȚA UNOR PREVIZIBILE ACTE LA FEL DE SAMAVOLNICE VENITE DIN EXTERIOR?!”.
Foto: Facebook