Realizatorul canalului Fox News, Tucker Carlson, a atras atenția că Organizația Mondială a Sănătății leagă coronavirusul de „schimbarea climatică”.
Schimbările sociale și economice de mare amploare care au fost impuse lumii prin politicile de izolare legate de epidemia de COVID-19 nu vor lua sfârșit atunci când va fi creat un vaccin, a avertizat Carlson în emisiunea sa. „Organizația Mondială a Sănătății afirmă că găsirea unui vaccin nu reprezintă un scop”, a spus ziaristul.
„Reorganizarea societății este scopul. Citez: «Nu o vom face, nu ne putem întoarce la starea de lucruri care exista până acum.» Acesta este un citat fidel al liderului OMS, Dr. Tedros (Adhanom Ghebreyesus), care, în paranteză fie vorba, nu este chiar un doctor”, a continuat Carlson, referindu-se la faptul că doctoraul lui Tedros de la Universitatea din Nottingham este unul în sănătate publică. „Potrivit lui Tedros, COVID-19 este o problemă a încălzirii globale”, a adăugat realizatorul Fox News. Directorul OMS a declarat că „pandemia de COVID-19 a dat un nou elan necesității de a accelera eforturile pentru a răspunde la schimbarea climatică”. Carlson a subliniat că miliardarul Bill Gates a scris ceva similar într-un articol pe care l-a publicat în luna aceasta. În articol, Gates își manifesta regretul că pandemia nu a dus decât la o reducere cu 8% a emisiilor de carbon anul acesta. „Priviți de ce este nevoie pentru a atinge această reducere”, a scris Gates. „Peste 600.000 de persoane au murit și zeci de milioane au rămas fără locuri de muncă. În aprilie, traficul de automobile era la jumătate față de aprilie 2019. Timp de luni de zile, traficul aerian a fost practic oprit.” „Ceea ce este remarcabil nu este cantitatea de emisii care se va diminua din cauza pandemiei, ci cantitatea ei limitată”, mai spunea Gates. Miliardarul estima că rata mortalității legată de schimbarea climatică „ar putea fi” la fel de ridicată ca rata actuală a mortalității de COVID-19 (pe care o declară a fi de 14 la 100.000 de persoane) în 2060 și că, în 2100 „ar putea fi de cinci ori mai mortală”. Miliardarul mai crede și că peste zece sau douăzeci de ani pagubele economice provocate de schimbarea climatică vor fi „probabil la fel de grave ca o pandemie de talia uneia de COVID o dată la fiecare zece ani”. Gates consideră că pandemia de COVID-19 constituie o lecție privind „schimbarea climatică”. „Apărătorii sănătății spun de ani de zile că o pandemie era virtual inevitabilă”, mai scria el. „Lumea nu a făcut suficient pentru a se pregăti, și acum încercăm să recuperăm timpul pierdut. Este un avertisment pentru schimbarea climatică și el ne orientează pentru o nouă abordare”, adăuga Gates. „Dacă începem de acum, exploatăm puterea științei și a inovației veghem ca soluțiile să funcționeze pentru cei mai săraci, putem evita să facem aceeași eroare cu schimbarea climatică.” Carlson a sancționat tăcerile lui Tedros și Gates asupra faptului că regimul comunist chinez este responsabil atât pentru coronavirus cât și pentru cantitățile masive de carbon pe care economia Chinei le produce, ironizând faptul că nici unul dintre cei doi nu este capabil „să critice vreodată serios guvernul chinez”. Realizatorul Fox News crede că amândoi, atât șeful OMS cât și Bill Gates, privesc pandemia și schimbarea climatică drept „pretexte utile pentru un control social de masă”. „Amândouă sunt în esență niște crize de nerezolvat pe care le pot exploata pentru a deturna democrația și a forța populațiile neputincioase să se supună ordinelor lor”, spune Tucker Carlson. Ziaristul a subliniat că Tedros și Gates nu sunt atât de tulburați de epidemiile abuzurilor de droguri sau de suicid din Statele Unite, deoarece aceste morți „nu le sunt de folos”. Carlson a subliniat că nimeni, în statul Virginia, care dorește obligativitatea vaccinării împotriva COVID, nu cere vaccinarea obligatorie împotriva hepatitei, a HIV sau a meningitei, în ciuda faptului că meningita singură provoacă mai multe morți în rândul elevilor decât coronavirusul. O altă personalitate care a făcut legătura dintre pandemia de COVID și sănătatea planetei este Papa Francisc. Săptămâna trecută, în cadrul audienței generale de miercuri, el afirmat că atunci când pandemia se va încheia, nu va trebui să ne purtăm ca și cum nu ar fi existat. „Mulți doresc să revenim la normalitate și să reîncepem activitățile economice”, a spus Papa. „Desigur, dar această «normalitate» nu ar trebui să includă și nedreptatea socială și distrugerea mediului. Pandemia este o criză și nimeni nu iese dintr-o criză neschimbat: fie iese schimbat în bine, fie schimbat în rău”, a continuat Suveranul Pontif. „Ar trebui să ieșim schimbați în bine, să ameliorăm nedreptățile sociale și distrugerea mediului.”