Societățile occidentale sunt tot mai mult tentate de modelul de dezvoltare chinez și de mecanismele sale de control asupra populației.
O analiză a lui Laurent Gayard pentru Le Figaro
„Majoritatea dintre noi au crescut odată cu Internetul, prin intermediul aplicației sale cele mai comune, WorldWideWeb, în ultimul sfert de secol. A devenit ceva la fel de obișnuit ca electricitatea sau apa curentă.”
Pentru informaticiana britanică Wendy Hall, această evidență ar putea fi pusă sub semnul întrebării de confruntarea – cu deznodământ incert – între diferitele concepții antagoniste: cea a Internetului deschis, utopie aproape îngropată de monopolurile tehnologice; cea a Internetului cuminte și reglementat, la care visează Bruxelles-ul; cea a unui Internet „comercial” sau a „neutralității netului”, care nu mai este decât o amintire îndepărtată și, în fine, cea a unui Internet sever controlat, pe care și l-ar dori regimurile mai autoritare.
Dacă unii sunt îngrijorați de apariția unui „splitinternet”, adică un internet fragmentat și balcanizat, în realitate, riscul este mai mare de a vedea Internetul devenind mai uniform și de a-i vedea pe democrații noștri căutând să adapteze modelele de control și supraveghere digitală împrumutate de la regimurile autoritare.
În China, la fel ca în Occident, criza coronavirusului nu a făcut decât să accelereze dinamicile evoluțiilor amorsate de multă vreme. Prin breșele deschise de comercializarea iPhone în 2007 sau de cercetările legate de Inteligența Artificială ale IBM, Google, sau ale Facebook Artificial Intelligence Research (FAIR) conduse de Yann Le Cun, putem vedea cum se desenează contururile unei societăți a controlului, a cărei aparență seamănă mai puțin cu autoritarismul glacial și dezumanizat al lui Orwell și mai mult cu paternalismul binevoitor al „despotismului blând” al lui Alexis de Tocqueville. „Nu zdrobește voințele, dar le înmoaie, le pliază și le dirijează; rareori te forțează să acționezi, dar se opune neîncetat oricărei acțiuni; nu distruge, împiedică să se nască; nu tiranizează, jenează, comprimă, enervează, stinge, plictisește”, scria un Tocqueville vizionar în 1835.
După breșa deschisă de Silicon Valley, China pare astăzi că preia ștafeta.
Așa cum subliniază sinologul Jean-François Billeter, în ciuda unui clișeu adesea vehiculat și întreținut de anumiți intelectuali, China nu este un univers „radical altfel”, străină Occidentului. Acest stereotip ne împiedică să sesizăm realitatea dialogului constant stabilit între cele două civilizații și tentativele lor comune de a defini modernitatea contemporană.
Nu trebuie să ne lăsăm înșelați nici de contextul actual și de emergența unui nou război rece între un Occident obosit și o Chină considerată prea periculoasă și arogantă. Societatea de control chineză inspiră și seduce. Mai mult, ea deschide piețe noi.
Și aici, în răspăr cu clișeul care descrie un soi de sistem unificat și tehno-totalitar, China a construit o variantă high-tech a „despotismului blând” tocquevillian, „absolut, amănunțit, ordonat, precaut și blând”, care mizează mai puțin pe constrângere cât pe incitarea consumeristă.
Când Internetul a început să pătrundă în China, în anii 1990, Beijingul a ales calea constrângerii cu Marele Zid de Foc național, instituit în 1999, care era menit să-i protejeze pe chinezi de „influențele străine”.
Dar în loc să se mulțumească cu stabilirea unei izolări totale însoțite de un sistem represiv costisitor, guvernul chinez a optat pentru stimulare și a propus internauților chinezi alternative dezvoltate pe baza unui sector privat dinamic, devenit, mai mult decât o copie, ci un rival eficient și inovativ al soluțiilor tehnologice occidentale până acolo încât, dacă la început le imita, acum le inspiră.
Guvernul chinez a înaintat prin tatonări pe această cale, acest „tao” al dezvoltării tehnologice, ținând cont de necesitățile controlului social și de exigențele consumerismului, care se dezvoltă în China la fel cum s-a înrădăcinat în societățile noastre.
În 2009, compania Jinhui Computer System Engineering a dezvoltat pentru Republica Populară Chineză softul „Green Dam Youth Escort”, care trebuia instalat preventiv pe computerele și smartphone-urile vândute în China, cu scopul de a controla accesul pe site-urile pornografice și pe toate site-urile cu conținut apreciat ca „disfemistic”, pentru a folosi neologismul folosit de Jonathan Fildes pentru BBC News în iunie 2009.
Calificativ interesant, care, prin opoziție cu „eufemistic”, desemnează o manieră degradantă de reprezentare a realității, terminologie care lasă o marjă vastă de apreciere.
Termenul s-ar potrivi de minune și actualei legi Avia, definitv adoptate de Adunarea Națională a Franței, pe 13 mai 2020, care, în preambului ei, afirmă că dorește să-i combată pe „haters” și să lupte împotriva „respingerii, apoi atacului asupra altcuiva” care „cunoaște o recrudescență amintind de ceasurile cele mai sumbre ale istoriei noastre”.
În spatele sintaxei șchioape se ascunde o ideologizare a principiului precauției, care, extins la domeniul limbajului, conține potențialități distopice și „disfemistice” îngrijorătoare.
Partea a doua AICI