Unsprezece cartiere din sudul Beijingului au fost plasate sub carantină din cauza apariției unui nou focar de coronavirus într-o piață din apropiere, au anunțat sâmbătă autoritățile.
Șapte cazuri de infectare cu COVID-19 au fost înregistrate în împrejurimile unei mari piețe de gros, Xinfadi, dintre care șase sâmbătă, potrivit autorităților sanitare citate de AFP și Reuters.
Nouă școli și grădinițe au fost închise.
Un purtător de cuvânt al municipalității a anunțat că evenimentele sportive au fost suspendate la Beijing și că turismul inter-provincial a fost interzis provizoriu, interdicția intrând în vigoare imediat.
Autoritățile locale, care se tem de un noi val de epidemie, intenționează să testeze peste 10.000 de persoane care lucrează sau care au vizitat piața Xinfadi.
Un prim caz de contaminare cu SARS-CoV-2, la Beijing, a fost semnalat joi, după aproape două luni.
Autoritățile au închis piața Xinfadi sâmbătă, la ora 3 a.m., ora locală, după ce, cu o zi înainte, interziseseră comercializarea cărnii de porc și de oaie, în paralel cu închiderea altor piețe de gros din capitala Chinei.
Ca urmare a îngrijorărilor privind riscul de răspândire a bolii, principalele supermarketuri din Beijing au retras carnea de somon de pe rafturile lor, în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, după ce virusul care se află la originea COVID-19 a fost descoperit pe planșele de decupare a somonului importat de piață de gros.
De asemenea, autoritățile sanitare au vizitat la domiciliu o ziaristă a agenției Reuters, care locuiește în districtul Dong Cheng din Beijing, pentru a o întreba dacă a vizitat piața Xinfadi, aflată la 15 kilometri depărtare.
Autoritățile au explicat că vizita face parte din uzanța patrulelor din Dong Cheng.
Primul val al epidemiei de COVID-19, apărută la sfârșitul anului trecut la Wuhan, a infectat peste 7,66 milioane de persoane în lume și a ucis peste 420.000.
Primul caz de COVID-19 a fost semnalat în luna noiembrie, într-o piață din Wuhan care comercializează animale exotice vii. Autoritățile chineze consideră că purtătoare a bolii a fost una dintre aceste specii exotice, de la care s-a transmis la om.
Statele Unite, dar și alte țări occidentale, susțin însă că virusul a fost creat în laboratorul de virologie de la Wuhan și a scăpat de acolo probabil dintre-o neglijență.