Un fost mare fotalist din România care a performat la echipe precum Dinamo sau Rapid a fost răpus de Covid-19.
A mai avut și alte probleme în 2016
În vârstă de 53 de ani, Lupu a avut probleme serioase în 2016, atunci când a fost internat la ATI: a suferit de pneumonie și insuficiență respiratorie.
Ce a povestit la un moment dat fostul internațional român în legătură cu experiența avută în urmă cu 4 ani
„Am beneficiat de şansa dată de Dumnezeu. Când m-am dezlegat de aparate, am reînvăţat să merg!
Uitasem să merg, am avut nevoie de două zile. A fost şi problema cu fumatul. Acum nu mai fumez. Din februarie 2016, de când m-am externat, nu am mai fumat. A fost un moment în care plămânii mei funcţionau la 8% din capacitate”, a spus acesta la momentul respectiv.
Astfel, conform sursei citate Dănuț Lupu este internat la spitalul din Colentina, după ce la Matei Balș nu mai erau locuri disponibile. Informația a fost confirmată de soția fostului fotbalist, Mihaela.
Născut pe 27 februarie 1967 la Galați, Dănuț Lupu a jucat pe postul de mijlocaș central și a evoluat la echipele: Dunărea Galaţi (1985-1987), Dinamo (1987-1990, 1995–1997, 2000-2001), Panathinaikos (1990-1991), Korinthos (1991-1993), OFI Creta (1993-1994), Rapid (1994, 1995, 1997-2000), Brescia (1994-1995) şi Tzafirim Holon (2001).
A îmbrăcat de 14 ori tricoul primei reprezentative a României și a participat la CM din 1990, scrie Hotnews.
Situația pandemiei de Covid-19 în România
Până miercuri, pe teritoriul României au fost confirmate 314.295 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
7.304 noi cazuri de infectare marți
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.304 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.682 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până marți, 8.186 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.727. Dintre acestea, 1.093 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.519.095 de teste. Dintre acestea, 31.005 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.988 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.017 la cerere.