Situația actuală din Israel este un avertisment pentru întreaga lume în ceea ce privește evoluţia epidemiei de coronavirus.
Evoluția epidemiei provocate de coronavirus în Israel, cu un număr mare de cazuri noi, avertizează despre ceea ce ar putea urma dacă nu sunt respectate instrucţiunile de sănătate publică în vederea limitării răspândirii infecțiilor - atrag atenția autoritățile.
La Haifa, în nordul Israelului, s-a pus problema utilizării unor containere frigorifice în exteriorul spitalelor, /pentru depozitarea decedaţilor/ până la ritualul înmormântării, care se desfășoară în condiții stricte.
În primăvară, Israelul a fost un model de urmat în gestionarea crizei coronavirusului.
Din luna mai, când au fost ridicate restricțiile, au fost reluate activitățile comerciale, s-au redeschis școlile, restaurantele, terasele, dar o parte a populației nu a mai respectat instrucțiunile, cu toate că autoritățile au insistat să fie urmate directivele Ministerului Sănătății.
În urmă cu câteva zile s-a ajuns la aproape 9.000 de cazuri noi în 24 de ore. Situația actuală din Israel avertizează lumea întreagă despre ceea ce poate urma. În ciuda numărului mare de cazuri noi, există încă o opoziție față de a doua închidere la nivel național - a declarat profesorul Ronni Gamzu, care coordonează programul de combatere a coronavirusului.
Luna trecută, guvernul a semnalat aproximativ 40 de cartiere și localități cu rate mari de infectare, multe în sectorul cu populație ultraortodoxă și în sectorul arab.
Ministrul de Interne, Arie Deri, lider al partidului religios Shas al sefarzilor tradiționaliști, dar și alți lideri religioși le-au recomandat adepţilor ca rugăciunile să aibă loc numai în afara sinagogilor. Sâmbătă, în prima zi a sărbătorii de Sucot, care durează o săptămână, erau foarte puțini oameni pe stradă.
Israelul a făcut până acum cele mai multe teste raportat la cifra populației, aproape 400.000 la un milion de locuitori. Marea Britanie, Statele Unite și Rusia au și ele câte o rată de peste 300.000.
România este doar la jumătate, aproximativ 126.000 de teste la un milion de locuitori, conform datelor centralizate de o platformă internațională de statistică. Germania și Franța, de asemenea, își cresc capacitatea de testare în ultima perioadă, aceasta fiind de altfel tendința în statele europene.
Sursa: Rador