COURRIER INTERNATIONAL: Turcia și Grecia, lovite de un cutremur puternic

Crunta realitate: în cazul unui cutremur major, suntem fiecare pe cont propriu

Un cutremur cu magnitudinea de 7 grade produs în Marea Egee a zguduit Turcia și Grecia vineri, făcând cel puțin 26 de morţi şi sute de răniţi.

Cele două țări și-au lăsat momentan diferențele deoparte pentru a-şi oferi ajutor reciproc.

Potrivit celui mai recent bilanţ furnizat de agenția turcă Anadolu, cutremurul a făcut „douăzeci și patru de morți și cel puțin 804 răniți” în Turcia, dintre care 743 în Izmir, al treilea oraș al Turciei cu peste 4 milioane de locuitori.

Două decese s-au înregistrat şi în Grecia.

„Au fost resimțite cel puțin 389 de replici, 33 având o magnitudine peste 4 grade”, a precizat Anadolu, citând date de la agenția guvernamentală pentru situații de dezastru (AFAD).

Epicentrul cutremurului, care a avut loc la începutul după-amiezii, a fost la aproximativ cincisprezece kilometri nord-est de insula greacă Samos, a declarat CNN, citând Institutul American de Geofizică (USGS).

Produs la mică adâncime - la circa zece kilometri de suprafață - „impactul său a fost puternic resimțit”, până la Atena și Istanbul.

„El País” spune că în Izmir, la 70 de kilometri nord de epicentru, și în special în popularul cartier Bayrakli, „s-au prăbușit aproximativ douăzeci de clădiri cu mai multe etaje”, unele fiind reduse la starea de „acordeoane”.

„Echipele de salvare au reușit să salveze peste 70 de persoane, prinse sub dărâmături. Ele au continuat să lucreze toată noaptea, pentru a încerca să scoată de sub ruine alte persoane în viaţă, localizate cu ajutorul  telefoanelor”, subliniază cotidianul spaniol.

Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a dat asigurări că a „luat măsurile pentru lansarea operațiunilor necesare în regiune împreună cu instituțiile și miniștrii în cauză”, relatează „Hürriyet”.

Orașele de coastă din jurul Izmirului au fost, de asemenea, afectate, în special regiunea Seferihisar, „lovită de un mini-tsunami care a forțat apa să intre în pământ, inundând străzile” și provocând numeroase pagube, potrivit cotidianului „The Independent”.

În Grecia, insula Samos a fost cea mai afectată. Doi adolescenți, un băiat și o fată în vârstă de 17 și 15 ani, „care se întorceau de la școală”, au fost uciși în satul Vathi de „prăbușirea primului etaj al unei clădiri”, a precizat agenția greacă de ştiri Amna.

Cele două  țări, unite de durere, au lăsat deoparte numeroasele dezacorduri. Într-un tweet citat de „Kathimerini”, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a spus că l-a sunat pe președintele turc pentru a-i prezenta condoleanțe.

„Oricare ar fi diferențele noastre, acestea sunt momente în care cele două popoare ale noastre trebuie să fie unite”, a scris el. Domnul Erdogan i-a mulțumit, asigurând, tot pe Twitter: „Și Turcia este întotdeauna pregătită să ajute Grecia să-și vindece rănile. Solidaritatea manifestată de două țări vecine în vremuri dificile este mai importantă decât multe lucruri în viață”.

Cutremurele, care lovesc Grecia și Turcia foarte regulat, i-au apropiat întotdeauna pe cei doi dușmani tradiționali, în virtutea „diplomației cutremurelor”, amintește ”New York Times”.

În timpul cutremurului din august 1999 din nord-vestul Turciei, care a provocat 17.000 de morți, „Grecia a răspuns imediat, trimițând numeroase echipe de salvare și organizând ajutoare”, inclusiv rezerve de sânge, explică cotidianul american.

Trei săptămâni mai târziu, pământul se cutremurase violent la Atena, iar Turcia oferise în schimb ajutor imediat vecinului său.

Sursa

Traducerea: Rodezia Costea, RADOR