Cosmin Contra a spus că nu și-a dorit să ajungă în China, la formația Guangzhou, dar nu a avut de ales pentru că a fost vândut de oficialii clubului Getafe.
Cosmin Contra va sta pe banca celor de la Getafe și mâine, la partida cu Rayo Vallecano, apoi va pleca în China, dacă reprezentanții celor de la Guangzhou vor vira banii pentru transfer. „Guriță” a spus că este nefericit și nu și-a dorit să plece din Primera Division pentru a lucra în Asia.
„Până când banii nu ajung la club, eu nu plec. Până azi banii n-au ajuns. E sigur că eu voi fi pe bancă şi la meciul cu Rayo Vallecano de duminică. Probabil, săptămâna viitoare vor ajunge şi banii şi apoi voi pleca în China. Nu sunt deloc fericit că plec în China. Nu voiam să plec. Clubul m-a vândut! Situaţia de la Getafe este una foarte gravă. Fără banii pe care îi primeşte din urma transferului meu, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat în următoarele luni… ce-i mai rău! Sunt cel mai scump antrenor vândut de Getafe în istorie! Am considerat că aşa este cel mai bine, în urma plecării în China aş ajuta foarte mult clubul. Astfel, am ales să plec, cu toate că sunt nefericit", a spus Contra pentru „Fanatik”.