Visul cel mai negru al Bruxelles-ului – un guvern eurosceptic în a treia putere a Uniunii Europene – ar putea deveni realitate chiar săptămâna viitoare.
Liderii mişcării anti-Sistem 5Stele şi al partidului naţionalist Liga lucrează la ultimele detalii ale unui acord de coaliţie, pe care, aşa cum i-au promis preşedintelui Italiei, Sergio Mattarella, vor să-l încheie „până luni”.
Printre aceste „detalii”, aşa cum le-a numit şeful M5S, Luigi Di Maio, ieşind de la o întâlnire cu conducătorul Ligii, Matteo Salvini, se află şi persoana celui care va fi prim-ministru.
Iată mai jos o analiză realizată de Politico a evenimentelor care urmează:
Provocare pentru Bruxelles
Un guvern M5S – Liga va fi cea mai mare provocare pentru Bruxelles, de la Brexit încoace. Acordul de guvernare conţine propuneri pentru renegocierea datoriei publice a Italiei, ieşirea de sub jugul austerităţii impus de Germania ţărilor UE şi renegocierea tratatelor Uniunii pentru a reducere puterile acesteia în schimbul creşterii puterii naţiunilor.
De asemenea, proiectul de acord stabileşte că Rusia „nu este o ameninţare militară”.
Cât de aproape de un acord sunt M5S şi Liga?
Jocurile nu sunt încă făcute. „M5S – Liga au o majoritate subţire iar cele două partide au background-uri foarte diferite, astfel că un colaps de ultim moment al negocierilor nu este exclus”, arăta joi o notă a companiei financiare UBS pentru investitori.
Totuşi, majoritatea analiştilor îi dau dreptate fondatorului M5S, Beppe Grillo, care declara într-un interviu recent: „Va dura ceva timp, dar se va face”.
Cine sunt candidaţii la postul de prim-ministru?
În calitate de cel mai mare partid din Parlament, acest post va reveni M5S, dar Liga va avea un cuvânt greu privind persoana respectivă.
Favoritul: Di Maio este în pole-position pentru a se instala la Palazzo Chigi, reşedinţa premierului. Politicianul de 31 de ani a fost anterior şi viceprreşedinte al camerei inferioare a Parlamentului şi conduce M5S din 2017.
Totuşi, Liga ar prefera o personalitate de rang mai mic din M5S.
Mr. Wolf: Alfonso Bonafede este un parlamentar M5S al cărui nume a fost vehiculat de presa italiană ca un important candidat la funcţia de premier. Aliat apropiat al lui Di Maio, Bonafede are 42 de ani, este un avocat din Sicilia care şi-a făcut un renume de om capabil să rezolve problemele complicate, de unde şi porecla de Mr. Wolf, aluzie la filmul „Pulp Fiction” al lui Quentin Tarantino.
Omul din umbră: Vincenzo Spadafora este descrie de presa italiană ca eminenţa cenuşie a mişcării, cel care face jocurile din culise. Napolitanul de 44 de ani şi-a început cariera politică în 1998, angajat în mai multe administraţii de stânga şi centru. Are deja o autobiografie, cu titlul: „A treia Italie, un manifest pentru o ţară care nu dă înapoi”.
Ce primeşte Liga în schimb?
Într-un clip pe Facebook de miercuri, Salvini a făcut o referire clară la faptul că partidul său va primi puternicul Minister de Interne, posibil chiar pentru sine însuşi. Ca ministru de Interne, Matteo Salvini intenţionează să impună programul său draconic de securitate şi anti-imigraţie, promis în campania electorală.
Liga îşi doreşte foarte mult şi Ministerul Dezvoltării Economice, care i-ar oferi partidului controlul asupra politicilor comerciale, ceea ce îi va permite lui Salvini să adopte o agendă mai protecţionistă.
Ce rol joacă preşedintele?
Dacă acordul este aprobat de membrii celor două partide, acesta va fi prezentat preşedintelui Mattarella. Acesta are puterea constituţională de a aproba sau respinge ministerele şi chiar anumite legi din programul de guvernare. Mai mult, el poate respinge coaliţia în ansamblul ei, lucru care s-a întâmplat doar o singură dată în istoria Italiei, în 1953.
Dacă preşedintele aprobă acordul de coaliţie, premierul va începe să-şi aleagă miniştri, iar după circa 10 zile, guvernul va solicita votul de încredere în Parlament.
Care va fi efectul asupra Italiei?
Dacă guvernul M5S – Liga va fi aprobat, ar urma schimbări foarte mari pentru Italia. Programul de guvernare intenţionează tăieri de taxe, suvenţii mai mari pentru şomeri şi creşteri ale pensiilor, bazate pe o mai bună colectare la buget, o ofensivă împotriva evaziunii fiscale şi o reducere a cheltuielilor guvernamentale.
În ceea ce priveşte imigraţia, acordul prevede reţinerea imigranţilor ilegali şi extrădarea a circa jumătate de milion în ţările lor de origine.
Dacă guvernul supravieţuieşte timp de un mandat de cinci ani, cele două partide ar putea prezenta un candidat în alegerile prezidenţiale, pentru a consolida o putere politică eurosceptică şi naţionalistă la toate nivelurile.
Care vor fi efectele asupra UE?
Primele semne s-ar observa foarte curând. În iunie, Consiliul European va trebui să ia o decizie privind sancţiunile împotriva Rusiei, faţă de care cele două partide se opun categoric. Luna trecută, Kurt Volker, trimisul special al lui Donald Trump în Ucraina a avertizat Roma că „Italia nu poate ridica sancţiunile fără consecinţe serioase”.
Un guvern M5S – Liga va încerca de asemenea să blocheze intenţiile de reformare a Zonei Euro. Iar grupul de state central europene care dau bătăi de cap la Bruxelles – Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia şi chiar Austria – vor avea un nou aliat.