Angela Merkel nu ratează nici o ocazie să îl atace pe Donald Trump. Totuși, cancelara ar trebui să se teamă de amenințarea acestuia.
Germania și constructorii săi de automobile, deja fragilizate de Scandalul Dieselului, ar fi grav afectate dacă SUA și-ar pune în practică amenințarea de a majora vamale asupra importurilor de mașini.
Grupurile de automobile germane, printre care coloșii Volkswagen, Daimler (Mercedes Benz) și BMW au exportat în 217 în Statele Unite circa 494.000 de mașini, adică aproape 45% din exporturile europene de mașini către SUA.
Ca valoare, exporturile germane către SUA reprezintă 55% din totalul european, potrivit băncii Pictet citată de AFP.
Taxele vamale suplimentare ar duce imediat la majorarea prețurilor, ceea ce „ar face mai complicat pentru mărcile exportate să mai ofere rabaturile practicate în prezent” pe piața americană, a explicat tot pentru AFP Peter Nagle, analist la IHS Markit.
„O majorare cu 1% a prețurilor ar duce la o scădere de 1,5% - 3% a cererii americane pentru mașinile europene”, apreciază analiștii Pictet.
Pe termen lung, taxele vamale de 25%, așa cum sunt ele luate în considerare de administrația Trump, ar putea înjumătăți volumul exporturilor de automobile germane către Statele Unite din cauza scăderii cererii, potrivit institutului Ifo.
De asemenea, potrivit Moody’s, creșterea economică a Germaniei ar scădea cu 0,2%, iar potrivit Pictet chiar cu 0,3%- 0,4%.
„Dintre țările UE, Germania ar fi de departe cel mai afectată”, afirmă Gabriel Felbermayr, directorul departamentului de economie internațională al Ifo. El apreciază că valoarea efectului negativ asupra PIB-ului UE ar fi de 9 miliarde de euro, iar, asupra PIB-ului Germaniei de 5 miliarde de euro.
Analiștii Pictet susțin că aceasta ar însemna că scădere a creșterii economice a UE de 0,2% - 0,3%.
„Creșterea economică a Germaniei, deja precară, ar putea să înceteze”, confirmă și Charlotte Heck-Parsch de la banca Bayern LB.
„Chestiunea cheie este de a ști dacă Statele Unite impun taxe pe piesele separate”, apreciază Nadia Garby de la Pictet. „Dacă acestea ar fi exceptate, ar reduce efectul negativ asupra țărilor europene.”
Constructorii germani de automobile ar putea încerca să atenueze efectele negative deplasând o parte mai mare din producția lor în uzinele americane, explică expertul german de mașini Ferdinand Dudenhöffer. Însă unele mărci nu dispun de uzine în SUA, cum ar fi Audi sau Porsche.
Pentru sectorul german de construcții de automobile, aceste taxe s-ar adăuga unei liste deja lungi de încercări grele: „dieselgate”, războiul comercial SUA-China, încetinirea creșterii economice, Brexitul, investițiile masive în industria de automobile electrice.
„Dată fiind încetinirea creșterii economiei Germaniei și a UE”, noi taxe ar putea mina considerabil încrederea întreprinzătorilor și investitorilor, apreciază Raoul Leering, economist la ING.
În plus, cu cât contra-măsurile europene vor fi mai mari, „cu atât efectul negativ asupra puterii de cumpărare va fi mai mare”, spune Leering, cu „consecințe negative asupra producției și a locurilor de muncă”.