Toate sectoarele de activitate din Franța vor fi afectate
O vastă mișcare de greve și manifestații în sectorul public și privat a început joi în Franța împotriva proiectului guvernamental de reformă a pensiilor.
Toată Franța s-a ridicat contra „sistemului universal” de pensionare pe puncte, prevăzut să-l înlocuiască pe cel actual, care prevede 42 de regimuri de pensionare, în cadrul unei reforme a președintelui Emmanuel Macron.
Mobilizarea împotriva fuziunii celor 42 de regimuri actuale într-un sistem universal pe puncte „va fi puternică și durabilă”, au anunțat principalele sindicate franceze.
Joi, 90% din trenurile rapide TGV și 80% din trenurile regionale erau anulate iar 11 linii de metrou parizian erau închise. Zi neagră și pentru transportul din Strasbourg, Bordeaux, Marsilia, Nantes, Lille.
Greve pe durată nelimitată sunt prevăzute la compania națională de căi ferate, SNCF, și la Regia Autonomă a Trasnporturilor din Paris, RATP.
Apeluri la grevă au fost lansate și de către sindicatele controlorilor de zbor și din cadrul companiei Air France.
În domeniul educației, ministerul de resort a anunțat o rată de participare la grevă de 55% în școli (78% în Paris), astfel că doar 30% din școli vor putea asigura „un minim serviciu”.
Protestele vor afecta serviciile de sănătate, poșta, justiția, pompierii (urgențele fiind însă asigurate) și poliția (unde două sindicate au cerut „acțiuni simbolice” în fața comisariatelor).
De fapt, fiind vorba de o grevă generală/interprofesională, ea va afecta potențial toate sectoarele de activitate din Franța.
În Paris, unde prefectura poliției a mobilizat 6000 de polițiști și jandarmi , dar și în majoritatea orașelor din țară au loc marșuri de protest.
În capitala Franței, poliția a făcut 6333 de controlate și a reținut 28 de persoane, înaintea începerii marșurilor de protest.
Măsură simbolică, Turnul Eiffel a fost închis joi, numărul angajaților nefiind „suficient de mare pentru a deschide monumentul în condiții de securitate și recepție optime pentru public”, a informat pentru Le Soir compania care operează Turnul Eiffel.
Ministerul de Interne se așteaptă la violențe în Paris. Comercianților li s-a cerut să își închidă magazinele în zonele unde vor trece coloanele de manifestanți.
Poliția din Paris a interzis demonstrații în perimetrul zonelor „sensibile”: Champs-Elysées, Elysée, Matignon, Adunarea Națională.
Federația Mondială a Sindicatelor și-a exprima solidaritatea cu greva din Franța